Viceprimarul Marian Andronache, invitație la patinaj pe Patinoarul Suceava. Pomul de iarnă din centrul Sucevei, împodobit, patinoarul mic din față la Union, funcțional din 28 noiembrie

 

Viceprimarul municipiului Suceava,Marian Andronache a transmis că începând cu ziua de sâmbătă, pista patinoarului artificial Areni a început să înghețe. Până în momentul acesta, gheața are o grosime de 3 cm.

Patinoarul se va deschide publicului joi, 28.11.2019, la ora 13:00. Viceprimarul Marian Andronache a transmis că până în ziua de 1 decembrie, intrarea va fi liberă.

 Începând cu 2 decembrie, patinoarul va avea același program și tarife de intrare ca în perioada 2018-2019.
Viceprimarul Marian Andronache a mai spus că Patinoarul din centrul municipiului, cu suprafață de teflon, va fi deschis trei ore mai târziu, joi 28 noiembrie, începând cu ora 16:00.
În  aceeași zi, de la ora 18:00, joi, tot pe esplanada din centrul municipiului, Marian Andronache a invitat sucevenii ”să fie aprinse  împreună luminițele din bradul de Crăciun”

Invitațiile la sărbătoarea de aprindere a bradului de Crăciun, au fost transmise  de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, de viceprimarul  Lucian Harșovschi și  de către viceprimarul municipiului , Marian Andronache.

Bradul – molid   din piața centrală a Sucevei a fost adus și împodobit  zilele trecute. Un mesaj cu Suceava având la mijloc o inimă strălucitoare, construit din plastic și cu leduri pe dinăuntru este deja vizibil pentru șoferii care trec prin intersecția Mc Donalds pe Calea Unirii și se uită spre Casa de Cultură.

În aceste zile se vor monta și plăcile de plastic care vor configura patinoarul artificial de 200 de metri pătrați de lângă fântâna arteziană de la Union.

Pe brăcinarul Casei de Cultură, au fost deja întinse semicercurile cu roșu galben și albastru, acele decorațiuni care au fost descrise, funcție de predispoziția observatorului,  ca fiind  decoruri nemaivăzute, rochii de flamenco, fuste de țigănci, steaguri naționale, cârpe atârnate la uscat. Aceleași decoruri au fost așezate și în alte zone ale municipiului Suceava, pentru o mai bună vizionare.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *