Vicovean încarcerat în arestul IPJ după ce a încălcat ordinul de protecție care-i interzicea să se apropie de mama sa, pe care o agresase anterior
Ieri, 2.03.2024, în jurul orei 14:40, polițiștii din Vicovu de Sus au fost sesizați direct pe telefonul de serviciu de către o femeie din localitate cu privire la faptul că fiul ei, V.S., nu a respectat obligațiile impuse prin ordinul de protecție provizoriu emis împotriva lui la data de 01.03.2024, aflându-se în curtea locuinței sale.
La fața locului s-a deplasat în regim de urgență un echipaj de poliție care l-a identificat pe tânăr chiar în curtea locuinței mamei sale.
S-a constatat că la data de 1.03.2024, împotriva lui V.S. s-a emis ordinul de protecție provizoriu, obligându-l la păstrarea unei distanțe minime de 50 de metri față de mama sa și locuința acesteia și evacuarea sa din casă.
V.S. a fost surprins în flagrant încălcând obligația impusă prin ordinul de protecție provizoriu.
În data de 2.03.2024, s-a dispus prin ordonanță efectuarea urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu”
Totodată, față de bărbat s-a dispus luarea măsurii preventive a reținerii pentru o perioadă de 24 ore.
La nivelul acestei subunități s-a constituit o escortă care l-a preluat pe V.S. și l-a predat spre încarcerare în arestul IPJ Suceava.