Vicoveni cu probleme la volan, în plimbări prin localitățile învecinate

Ziua de miercuri 21 noiembrie a fost nefastă pentru doi șoferi din Vicovu de Sus care conduceau  prin localitățile învecinate.
Astfel, în jurul orei 13.25, în timp ce se deplasa pe DJ 209G, din comuna Straja, un localnic de 50 de ani a fost acroşat de un autoturism, al cărui conducător auto, după impact şi-a continuat deplasarea. În urma activităților operative întreprinse, polițiștii au depistat în trafic pe strada Calea Cernăuţi din oraşul Vicovu de Sus, autoturismul implicat în accident, conducător auto fiind un localnic de 27 de ani.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”, ce va fi soluționat procedural.

Câteva ore mai târziu, pe la 16.50, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe un drum comunal de pe raza comunei Voitinel, autoturismul condus de un bărbat de 42 de ani, din orașul Vicovu de Sus.
Întrucât emana halena alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *