Vicovu de Sus, primul oraș din județ, după Suceava, cu transport public electric de călători: 10 microbuze electrice au ajuns astăzi la Vicovu de Sus
Primarul Vasile Iliuț a anunțat că Primăria orașului Vicovu de Sus a primit astăzi un lot de 10 microbuze electrice moderne, care vor intra în curând pe traseele din oraș. Aceste vehicule vor ajuta locuitorii orașului să aibă un transport public mai curat și mai silențios, un aer mai puțin poluat pentru toți cetățenii precum și plus de confort pentru călători, a arătat primarul Vasile Iliuț. El a mai adăugat că această nouă achiziție de microbuze pentru transportul public de călători reprezintă ”o zi istorică pentru Vicovu de Sus, un pas important în direcția unui oraș verde, modern și prietenos cu mediul. Din câte știu, după municipiul Suceava, suntem primul oraș care beneficiază de transport verde. Este un proiect plătit din fonduri europene, pe care noi l-am inițiat în urmă cu aproape doi ani în urmă și așteptăm să vină încă două autobuze mari, care vor deservi transportul public local în orașul nostru. Urmează, după ce vom face înmatricularea microbuzelor, să stabilim traseele exacte pe care vor circula. Aduc mulțumiri pe această cale foștilor consilieri locali, care au avut încredere în noi la vremea respectivă și au votat pentru înființarea unei firme de transport public local și pentru aducerea acestor mijloace de transport. Avem și alte proiecte depuse pentru care s-a aprobat finanțarea, continuăm să investim în infrastructură și în soluții durabile pentru comunitatea noastră”.