Zboruri cu Ryanair Suceava – Veneția-Trevisto din 4 iunie. Urmează curse către Rhodos și Viena din 1 iulie, Milano-Bergamo din 5 iulie și Roma-Ciampino din 6 iulie

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Niculai Barbă a anunțat că Compania aeriană Ryanair va începe operarea pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava în data de 4 iunie pe destinația Veneția-Treviso, urmând ca celelalte destinații anunțate să opereze de la începutul lunii iulie, astfel: Rhodos și Viena din 1 iulie, Milano-Bergamo din 5 iulie și Roma-Ciampino din 6 iulie.

”Faptul că încă o mare companie aeriană a ales să opereze pe aeroportul sucevean are multiple semnificații. În primul rând este o apreciere elocventă a serviciilor oferite de Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, apoi este vorba de încă o confirmare a potențialului județului Suceava și a zonei, promovate în special sub brandul Bucovina. De asemenea, respectarea programului de zbor stabilit cu mai mult timp în urmă înseamnă predictibilitate, un semn important al revenirii la normalitatea dinaintea pandemiei, când Aeroportul era în plină dezvoltare, cu aproape jumătate de milion de pasageri în 2019”, a declarat vicepreședintele CJ Suceava.

Please follow and like us:

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *