Mopan Suceava
Actualitate

Zilele Sucevei 2025 – programul manifestărilor

Primăria municipiului Suceava a făcut public programul propus pentru Zilele Sucevei 2025. Acesta cuprinde o selecție diversificată de trupe și artiști care acoperă toate genurile muzicale, oferind spectacole pentru toate vârstele și gusturile cetățenilor suceveni. ”Timp de trei zile intense, sucevenii vor fi martorii unei adevărate celebrări a muzicii – de la tinere talente de 7-8 ani, până la artiști consacrați cu experiență.

Pe parcursul celor trei zile de sărbătoare, atmosfera va fi întreținută de un program artistic variat, cu spectacole care vor începe în fiecare zi după ora prânzului și vor continua până seara târziu.

Fiecare seară se va încheia în jurul orei 23:00, cu un show spectaculos de muzică, lumini și efecte speciale, susținut de DJ Manole, DJ Ramy și DJ Alex Man. Aceștia vor beneficia de suportul tehnic, asigurat de Expert Muzic”, au transmis reprezentanții Primăriei, care au oferit și programul pe zile al manifestărilor:

Vineri, 20 iunie

Ora 16:00

  • Deschiderea programului cu DJ Manole
  • Grupul de balet Aliona Balet & Dance Studio, condus de coregrafa Lazurca Aliona
  • Grupul vocal-instrumental Floricele Vicovene, coordonat de prof. Liliana Ursachi
  • Grupul vocal-instrumental, coordonat de prof. Loredana Mîndrișteanu

Concert folcloric cu artiștii:

  • Dana Dăncilă, Laura Olteanu, Didi Cojocariu, Elisa Hechelciuc, Lavinia Chirilă

Începând cu ora 19:30:

  • Formația TIMPURI NOI
  • Formația CARGO

Încheierea programului cu DJ Manole

Sâmbătă, 21 iunie

Ora 15:00

  • Școala de Muzică SingingStars din Suceava, împreună cu grupul vocal folcloric al școlii, „Comori din Bucovina” – coordonator proiect și profesor: Oana Păstrăv Apetrei
  • Grupul FOLK D.O.R., coordonat de prof. Cristi Doboș

Începând cu ora 17:00:

  • Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” va aduce pe scenă un program folcloric complex, reprezentând diferite regiuni ale țării
  • Surorile Ioana și Iustina Ștempel & Band vor oferi un moment special de muzică ușoară

Concert folcloric cu artiștii:

  • Gheorghița Rotaru, Ciprian Petroaie, Elena Mândrescu, Dorel Crainiciuc

Ora 19:30:

  • Tânăra și talentata Alessia Pop va cânta în deschiderea trupei Fără Zahăr
  • Seara va continua cu îndrăgita artistă Raluka & Band

Încheierea programului cu DJ Ramy

Duminică, 22 iunie

Ora 15:00

  • Academia de Arte Modus Vivendi, condusă de interpreta Ana Maria Bucșa
  • Grupul vocal „Mugurașii”, coordonat de prof. Diana Iuliana Săcăliuc

Ora 17:00:

  • Școala de Arte „Ion Irimescu” va prezenta un recital de cântece și dansuri tradiționale

Concert folcloric cu artiștii:

  • Ioana Penciuc, Didi Cojocaru, Laura Haidău, Margareta Clipa

Ora 19:30:

  • Programul de muzică ușoară Alma D, urmată de Trupa Zob și F. Charm & Band.

Încheierea programului cu DJ Alex Man

Evenimentul va fi prezentat de către Lavinia Chirilă și Ioana Ștempel.

Mesajul Primăriei municipiului Suceava, inbitație de participare la Zilele Sucevei – 2025:

”Zilele Sucevei aduc din nou comunitatea împreună, în preajma hramului orașului, „Aducerea moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”, prăznuit an de an pe 24 iunie. Începând de vineri, 20 iunie, și până marți, 24 iunie, sucevenii sunt așteptați la o suită de evenimente religioase, culturale și artistice desfășurate în mai multe zone ale orașului.

Cea mai mare concentrare de evenimente este în acest weekend. Pe scena amplasată la Iulius Mall vor urca trupe îndrăgite, artiști consacrați și tineri talentați, într-un program care aduce împreună folclor, muzică pop, rock și momente de spectacol pentru toate vârstele. Serile se vor încheia cu show-uri de lumini și muzică electronică.

Primarul Vasile Rîmbu va fi prezent la spectacole ca simplu spectator, din convingerea că aceste evenimente sunt pentru toți sucevenii, nu doar pentru cei aflați în fruntea administrației.

În contextul evenimentului religios „Calea Sfântului”, duminică, pe 22 iunie, primarul, însoțit de consilieri locali, va întâmpina procesiunea cu moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava în fața sediului Primăriei, în semn de respect față de tradiția locului.

Administrația locală vă invită pe toți să ne bucurăm împreună de aceste zile speciale, să fiți prezenți în număr cât mai mare și să transformăm Zilele Sucevei într-o adevărată sărbătoare a comunității sucevene.”

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *