Ziua Culturii Naționale – Festivalul literar ”Mihai Eminescu”, ediția a XXXII-a

Centrul Cultural Bucovina anunță organizarea celei de-a XXXII-a ediții a Festivalului literar ”Mihai Eminescu”, fiind prezentat în afișul care însoțește acest articol și programul manifestărilor, care vor avea loc Suceava, Călinești Cuparencu și Mănăstirea Putna.

 

”Festivalul literar „Mihai Eminescu”, ajuns la a XXXII-a ediție, continuă să comemoreze, să omagieze și să promoveze imaginea poetului Mihai Eminescu, în preajma zilei de naștere a acestuia.

Organizatorii acestui festival sunt: Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Teatrul „Matei Vișniec”, Mănăstirea Putna, Primăria Comunei Putna, Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”, Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei și Primăria Comunei Șerbăuți. Deschiderea oficială va fi sâmbătă 14 ianuarie, ora 11, în sala „Elena Greculesei” a Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera” Suceava.

Festivalul aduce în atenția publicului, prin lansările de carte programate în timpul evenimentelor, cele mai noi apariții editoriale despre viața și opera poetului național, publicate în anul anterior.

Cu acest prilej, de cele mai multe ori, au loc recitaluri de poezie, dar și muzică, se desfășoară conferințe și se lansează cărți importante din literatura română. Organizatorii desemnează un juriu format din eminescologi și critici literari de renume din spațiul literar românesc, care evaluează aparițiile editoriale de exegeză și editologie eminesciană și le nominalizează pe cele mai reprezentative dintre acestea.

Vă așteptăm pe toți. Cu toată dragostea posibilă”. Este mesajul transmis de poetul Ioan Manole, cel care, acum în cadrul Centrului Cultural Bucovina, duce mai departe stindardul acestui festival cu un trecut la fel de mare precum timpul scurs de la intrarea țării pe făgașul plin de neprevăzut al democrației.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *