„Ziua Instituţiei Prefectului” marcată în premieră la Suceava, pe 2 aprilie

Marți, 2 aprilie 2019, în sala “Ștefan cel Mare” din Palatul Administrativ Suceava va avea loc ședința festivă a Colegiului Prefectural, organizată  pentru a marca, în premieră, „Ziua Instituţiei  Prefectului”.

La eveniment  sunt invitați să participe membri ai echipelor aflate la conducerea Instituției Prefectului, începând cu anul 1990 până în prezent, reprezentanți ai conducerii Universității „Ștefan cel Mare”, respectiv de la Facultatea de Drept și Științe Administrative, membrii Comitetului Consultativ de Dialog Civic  pentru Persoanele Vârstnice,  foști salariați ai Prefecturii.

Cu acest prilej, vor fi înmânate diplome aniversare celor care  și-au adus contribuția  în desfășurarea activității acestei instituții.

Ziua Instituției Prefectului a fost instituită prin Legea nr. 348/2018, în semn de recunoaștere a rolului și meritelor acestei instituții la dezvoltarea economică, culturală și socială a României”, se transmite în comunicatul biroului de Presă al Instituției Prefectului-Județul Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *