20 de decese covid în ultimele 24 de ore, în județul Suceava. Morții au eliberat două paturi la ATI, în Spitalul Județean
Astăzi, 2 noiembrie 2021, în județul Suceava sunt 2525 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 50 persoane suspecte de infecție cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 64 persoane. În aceeași perioadă de referință au decedat 20 persoane ca urmare a infecției cu Covid – 19.
Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 localități, 3 au 0 cazuri, 1 au câte un caz în evoluție, 20 au sub cinci cazuri în evoluție, 31 au sub zece cazuri în evoluție iar 59 au peste zece cazuri în evoluție. Evoluția covid în județ, pentru fiecare localitate din județ în parte, este prezentată în harta, tabelul și graficele care însoțesc articolul.
Total persoane vaccinate la nivelul județului Suceava: 140185 din care 90173 persoane cu rapel și 17848 persoane au primit și doza a treia. În cursul zilei de ieri, 1 noiembrie a.c., s-au vaccinat în județul Suceava un număr de 1541 persoane.
Din totalul celor 594 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 167 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 23 pacienți sunt în zona tampon și 404 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 167 pacienți diagnosticați Covid-19:
– 4 prezintă forme ușoare;
– 59 prezintă forme medii ale bolii;
– 88 prezintă forme severe;
– 16 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI (8 pacienți ventilați non – invaziv și 6 pacienți intubați, ventilați invaziv).
La unitatea ATI sunt disponibile 2 paturi pentru pacienți Covid, sunt 20 ventilatoare libere, din care 4 pentru pacienții Covid-19 și 16 pentru pacienții non- Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați 131 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (20 persoane cu forme ușoare, 73 persoane cu forme medii, 26 persoane cu forme grave și 12 persoane cu forme critice), 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, 204 locuri disponibile în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 12 pacienți, nemaifiind disponibil nici un loc.
La nivelul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc sunt internați 42 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (12 pacienți cu forme ușoare, 10 pacienți cu forme medii și 20 pacienți cu forme grave), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 0, fiind libere 16 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Orășenesc Gura Humorului sunt internați 44 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (24 pacienți cu forme ușoare și 20 pacienți cu forme medii) și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 20 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Boli Cronice Siret sunt internați 14 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (4 cu forme ușoare și 10 cu forme medii) și 1 persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 19 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Vatra Dornei sunt internați 58 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (42 cu forme medii, 13 cu forme grave și 3 cu forme critice), 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus, fiind libere 13 locuri în sectorul Covid.
La nivelul Spitalului Municipal Fălticeni sunt internați 63 pacienți diagnosticați cu Covid-19 (59 cu forme medii și 4 cu forme critice), persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus 1, fiind libere 31 locuri în sectorul Covid. La unitatea ATI Covid sunt internați 4 pacienți, nu sunt disponibile paturi pentru pacienți Covid.
Totalul persoanelor internate și diagnosticate cu Covid-19 la nivelul județului Suceava este de 519 iar numărul persoanelor suspecte de Covid-19 este de 33.