26 de ”Cupluri de aur”, sărbătorite astăzi, la Șcheia, de Primărie și Consiliul Local
26 de ”Cupluri de aur” au fost sărbătorite astăzi la Șcheia de Primărie și Consiliul Local al comunei. La Biserica cu hramul ”Buna Vestire” a fost oficiată în cinstea acestora o slujbă de mulțumire de către preoții bisericilor din localitate. Primarul comunei, Vasile Andriciuc, ”Nașul mare”, cum i s-a încetățenit renumele după ce a devenit o tradiție la Șcheia sărbătorirea familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie – sărbătoarea este anul acesta la a 13-a ediție, a oferit cuplurilor celebrate buchete de flori și diplome de excelență iar după slujba religioasă cele 26 de familii veterane au fost invitate la masă, un dejun special ce a avut loc la pensiunea Coliba Haiducilor. O bună parte dintre cei sărbătoriți au ales să îmbrace costume naționale. Le-au fost alături celor mai mulți dintre ei copiii, nepoții și chiar strănepoții.
Cele 26 de familii sărbătorite astăzi au în total 61 de copii, 94 de nepoți și 8 strănepoți. Cel mai în vârstă cuplu este Ion Ilincan, născut în 1936 și Aurelia Petruc, născută în 1943. Cei mai tineri sărbătoriți au fost cuplul Stejar Dulceac, născut în 1948 și Valeria Cerlincă, născută în 1951. Cea mai tânără ”mireasă” este Maria Tănasă, născută în 1952 iar cel mai tânăr ”mire” Vasile Roznovan născut în 1949. Cea mai numeroasă familie este cea a lui Constantin și Elena Șorodoc care au împreună 11 copii, 17 nepoți și un strănepot.
În cei 13 ani de când, la inițiativa primarului Vasile Andriciuc, aflat atunci la primul său mandat, s-a pus la cale această frumoasă inițiativă, devenită între timp tradițională, au fost sărbătorite 358 ”Cupluri de aur”, care au în total 857 de copii, 1.554 de nepoți și 267 de strănepoți.
În cuvântul său adresat celor sărbătoriți, primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, a arătat că ei sunt adevărați ”stejari” ai comunei, fiind un exemplu pentru generațiile mai tinere.
Doresc să vă mulțumesc tuturor și vreau să scot în evidență că aceste familii deosebite, pe parcursul celor 50 de ani au construit, au dat valoare comunității noastre, și-au făcut din plin datoria de credincioși, gospodari și de oameni adevărați. Consiliul Local, conducerea primăriei vă respectă și vă apreciază în mod deosebit pentru activitatea pe care ați avut-o în această frumoasă comună, suntem mândri că existați, că ați dat dovadă de adevărați familiști. Este bine să vorbim cu oamenii atunci când sunt în viață, să-i respectăm să le spunem că sunt valoroși, că și-au făcut pe deplin datoria de om pe pământ, și-au adus pe deplin contribuția la înfrumusețarea comunei Șcheia, au fost și sunt gospodari și au implementat dragostea pentru copii, familie și pentru comuna noastră”, a transmis primarul Andriciuc, care le-a mulțumit și în numele Consiliului Local, urându-le în continuare sănătate, bucurii și să aibă ”aceeași atitudine pozitivă”.
Părintele Gheorghe Cărărușă, fost preot paroh la Biserica Sfântul Nicolae din Șcheia, acum pensionat, care a oficiat, alături de ceilalți preoți, slujba de mulțumire a transmis la rândul său cuvinte de suflet, spunându-le celor sărbătoriți să se iubească mai departe așa cum au făcut-o în cei 50 de ani de conviețuire, fiindcă ” Nu-i ușor dar nici greu nu e dacă căutăm la ceea ce ne învață Mântuitorul nostru Iisus Hristos: ”să vă iubiți unul pe altul așa cum v-am iubit eu pe voi”. Credința este una din aripile pe care ni le-a lăsat de la Dumnezeu…dar fără a doua aripă, dragostea, nu putem zbura către Împărăția lui Dumnezeu”.
Foto: Svnews, mulțumim.