A fost inaugurat Ambulatoriul Spitalului Municipal Vatra Dornei, investiție de 3 milioane de euro
Astăzi a fost inaugurat și sfințit Ambulatoriul din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei, o investiție de aproape 3 milioane de euro, realizată prin Programul Operațional Regional, cu sprijin european și guvernamental.
Noul ambulatoriu oferă spații moderne pentru consultații, dotări medicale de ultimă generație și condiții mai bune atât pentru pacienți, cât și pentru cadrele medicale. Este un pas important pentru întreaga comunitate din Țara Dornelor, care va beneficia de servicii medicale de calitate, aproape de casă.
Primarul liberal al municipiului, Marius Rîpan, a transmis cu acest prilej că ”este un vis devenit realitate. Această clădire nu este doar o investiție în infrastructura sanitară, ci un pas concret către normalitate și respect pentru cetățeni. A fost un efort de echipă, administrație locală, guvern, medici și comunitate, o dovada că, acolo unde există voință și colaborare, lucrurile bune se întâmplă.”
La eveniment au fost prezenți Angelica Fădor, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, deputatul Ioan Balan, Bogdan Păstrăv, subprefectul județului Suceava, inspectorul școlar general Ciprian Anton, Alexandru Covașă, vicepreședinte PNL Suceava, Dumitru Pardău, fost deputat de Suceava, precum și mai mulți primari din Țara Dornelor: Alexandru Hurjui, primarul orașului Broșteni , Andrei Mazăre, primarul comunei Dorna-Arini, Bogdan Codreanu, primarul comunei Pojorâta, Gabriel Michael Danciu, primarul comunei Cârlibaba, Cătălin-Ioan Iordache, primarul comunei Șaru Dornei și Radu Ciocan, primarul comunei Ciocănești.
Secretarul de stat Angelica Fădor a subliniat:„PNL rămâne ferm angajat în susținerea dezvoltării sistemului sanitar românesc, iar această investiție este o dovadă vie a implicării autorităților locale liberale din județul Suceava. Educația și sănătatea sunt pilonii pe care construim viitorul comunităților noastre.”
PNL Suceava felicită în comunicatul transmis cu acest prilej echipa administrativă din Vatra Dornei, alături de toți partenerii instituționali, pentru efortul constant și viziunea asumată, punând sănătatea în topul listei de priorități.