Mopan Suceava
Evenimente

Agresiune în stradă, în miezul nopții, în cartierul Obcini. Doi tineri, un băiat și o fată înjunghiați duși la spital, un alt tânăr băgat în arest

În noapte de 7 spre 8 august, pe strada Slătioarei din cartierul Obcini al municipiului Suceava, a avut loc o altercație între doi tineri, unul înjunghiind-ul pe celălalt.  În altercație au intervenit și însoțitorii celor doi tineri, încercând să îi despartă, printre care și o fată care a fost și ea înjunghiată. Fata și băiatul înjunghiați au ajuns la spital, iar tânărul care a atacat a fost băgat în arest.

Iată cum s-au petrecut fapte, conform raportului poliției:

În noaptea respectivă, la ora 00.42, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin SNUAU 112, despre faptul că un tânăr a fost înjunghiată în abdomen şi picior, pe strada Slătioarei, cartierul Obcini, din municipiul Suceava.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea respectivă, în jurul orei 00.30, tânărul înjunghiat, M.Cătălin , în vârstă de 19  ani, din comuna Stroiești, se deplasa împreună cu patru prieteni pe strada Slătioarei din direcţia strada Rulmentului. La un moment dat s-au intersectat cu Iulian S., un tânăr de 19 ani, din comuna Șcheia care venea împreună cu prietena sa, dinspre strada Bistriţei. În dreptul unui chioşc metalic Iuliana S. l-a înjunghiat de mai multe ori pe Cătălin M. 

În altercaţie au intervenit, pentru a-i despărți pe cei doi, prietena lui Iulian şi unul din prietenii persoanei vătămate. În busculada creată, tânăra a fost și ea tăiată la piciorul drept.

Iulian S. și prietena acestuia, deși erau răniți au fugit spre cartierul George Enescu, fiind găsiți de polițiști în zona Curcubeul.

Echipajul ambulanţei sosit la faţa locului a transportat victima la spital, tânărul fiind diagnosticat cu mai multe plăgi înjunghiate. 

Întrucât fata prezenta o tăietură la piciorul drept, a fost transportată la Spitalul Judeţean Suceava. Prietenul  acesteaa, Iulian S., a fost condus la sediul subunităţii de poliţie unde a solicitat intervenţia ambulanţei. 

Persoana vătămată, M. Cătălin a fost examinată din punct de vedere medico-legal în cadrul SML Suceava, ocazie cu care s-a constata faptul că leziunile suferite de acesta în urma agresiunilor i-au pus în pericol viaţa.

În urma materialului probator administrat, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Iulian S., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „tentativă de omor” şi „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, precum şi reţinerea acestuia pentru o durată de 24 ore, inculpatul fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Suceava.

Ulterior inculpatul a fost prezentat Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, instanţa însuşindu-şi propunerea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În cauză a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, inculpatul Iulian S. fiind introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Suceava. 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *