Mopan Suceava
Actualitate

Aproape 400 de kilograme de produse confiscate, trei magazine închise și 14 amenzi aplicate în urma unor controale ale ANSVSA în județul Suceava

Prefectura Suceava a anunțat că în data de 18 iunie 2025, în cadrul campaniei naționale derulate de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru verificarea respectării normelor de siguranță alimentară, au avut loc acțiuni de control în municipiul Suceava au fost verificate un număr de 3 hypermarketuri și 5 supermarketuri, iar în urma constatării unor abateri de la legislația sanitar-veterinară și pentru siguranța alimentelor, au fost dispuse următoarele măsuri:

  • aplicarea a 14 sancțiuni contravenționale, însumând 256.000 lei;
  • emiterea a trei Ordonanțe de Suspendare a Activității pentru unități care nu respectau condițiile legale de funcționare;
  • confiscarea a 350,6 kg de produse alimentare de origine animală (pește, carne, lactate, produse de patiserie) și a 42,5 kg de produse de origine nonanimală, suspecte de falsificare a etichetării. În acest caz, a fost declanșată procedura de alertare prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente și Furaje (SRAAF), cu suspiciune de fraudă alimentară.

Principalele nereguli identificate au vizat:

  • neîntreținerea corespunzătoare a spațiilor, instalațiilor frigorifice și echipamentelor de lucru;
  • nerespectarea condițiilor de depozitare a produselor alimentare;
  • neasigurarea sau întreruperea lanțului frigorific;
  • deficiențe în trasabilitatea produselor alimentare;
  • lipsa sau ineficiența acțiunilor de dezinfecție, dezinsecție și deratizare;
  • manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare;
  • gestionarea defectuoasă a produselor neconforme sau retrase din consum.

Totodată, au fost prelevate două teste de sanitație pentru verificarea eficienței igienizării suprafețelor de lucru și patru probe de produse alimentare pentru determinarea speciei, în scopul prevenirii fraudelor alimentare. Toate probele au fost transmise spre analiză laboratoarelor specializate din rețeaua ANSVSA.

Instituția Prefectului – Județul Suceava sprijină activ desfășurarea acestor acțiuni de control și subliniază importanța respectării stricte a legislației în domeniul siguranței alimentelor, în vederea protejării sănătății publice.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other