Au început înscrierile pentru concursul de admitere la academia de poliție ,,Alexandru Ioan Cuza”. Calendarul admiterii și numărul de locuri pentru specializările Poliție, Poliție de Frontieră și Drept
Începând cu data de 18 iulie, până pe 28 iulie 2024 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică) candidații care doresc să urmeze programele de studii universitare de licență organizate de Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pot depune cererea de înscriere la concurs.
Cererea-tip se transmite, exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail a unității de recrutare, însoțită, după caz, de consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar de către unitatea de recrutare.
Recrutarea candidaților se realizează de structurile de resurse umane ale unităților teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, precum și de structurile de resurse umane din Aparatul Central al inspectoratelor generale, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri și de domiciliul/reședința înscrise în cartea de identitate.
Candidații care optează pentru locurile Poliției de Frontieră și nu au domiciliul într-un județ limitrof frontierei de stat sunt recrutați de structurile Inspectoratului General al Poliției Române unde aceștia locuiesc, potrivit domiciliului/reședinței înscrise în cartea de identitate.
Potrivit calendarului de desfășurarea a concursului, documentele pentru constituirea dosarului de recrutare se depun până la data de 09 august 2024.
Evaluarea psihologică va avea loc până la data de 07 august 2024, potrivit planificării întocmite de către unitățile cu atribuții de recrutare.
Pentru susținerea celor două probe – evaluarea performanței fizice şi proba scrisă de verificare a cunoştinţelor, candidații recrutați de I.P.J. Suceava se vor prezenta la centrul zonal la care a fost arondată unitatea de recrutare.
Menționăm că, anul acesta, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, la Facultatea de Poliție, programul de studii „Ordine și siguranță publică” au fost scoase la concurs, la învățământ cu frecvență, 275 de locuri la specialitatea poliție și 68 pentru poliție de frontieră, iar la învățământ cu frecvență redusă, pentru cele 3 specializări au fost scoase 50 de locuri. Pentru programul de studii universitare „Drept”, specializările poliție, poliție de frontieră, jandarmi au fost scoase la concurs 190 de locuri pentru forma de învățământ cu frecvență și 100 pentru învățământ la distanță.
Mai multe detalii privind recrutarea candidaților pentru participarea la concursul de admitere la programul de studii universitare de licență, organizat în anul 2024 la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” pot fi obținute accesând site-ul MAI, secțiunea Carieră/ Instituții de învățământ/formare profesională (https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/).