Bărbat omorât de glonț prin ricoșeu, de vecinul care îl chemase să-l ajute să sacrifice un taur, la Broșteni
Azi dimineață, în jurul orei 07.50, IPJ Suceava a fost sesizat prin 112, cu privire la faptul că pe raza satului Holda ce aparține de orașul Broșteni, o persoană a fost rănită.
Din primele verificări s-a constatat că în dimineața acestei zile un bărbat de 37 de ani, a încercat să sacrifice într-o anexă a gospodăriei un taur, fiind ajutat și de către un vecin.
Întrucât animalul a devenit agitat, a mers în casă și a luat o armă de vânătoare pe care o deține legal și a împușcat animalul.
Glonțul a trecut prin corpul taurului, printr-un perete al anexei și l-a lovit pe vecinul său de 33 ani care se afla lângă peretele exterior al grajdului.
Cu toate că lucrătorii SMURD deplasați la fața locului au acordat ingrijiri medicale și au desfășurat manevre de resuscitare, in jurul orei 09.00 a fost declarat decesul victimei.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă complexă formată din polițiști din cadrul IPJ Suceava Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Arme Explozivi Substanțe Periculoase dar și laboratorul criminalistic mobil din cadrul Serviciului Criminalistic, activitățile de cercetare fiind coordonate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei în vederea încadrării juridice a faptelor și dispunerii măsurilor procedurale și procesuale legale.