Cerere în căsătorie la depunerea Jurământului Militar, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni. Doi elevi ai școlii au decis să își unească destinele pe viață
Zi de mare sărbătoare și cu important semnificație, azi, la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni. 263 de elevi jandarmi din seria noiembrie 2021 – octombrie 2022 au depus Jurământul Militar.
Începând cu ora 11.00 s-a desfășurat momentul mult așteptat, cu încredere, de întreaga comunitate educațională a instituției – depunerea Jurământului Militar.
Festivitatea a beneficiat de un înalt nivel de reprezentare din partea conducerii Ministerului Afacerilor Interne și a Jandarmeriei Române.
Evenimentula fost marcată de energia și hotărârea tinerilor elevi care au decis să urmeze onoranta carieră militară, jurământul lor față de țară împletindu-se cu respectul pentru memoria eroilor care, în urmă cu 32 de ani, au deschis calea spre o lume mai bună. Prin legământul față de patrie și Dumnezeu, elevii au îmbrățișat datoria de a fi permanent în slujba cetățenilor și de a fi garanți onești ai drepturilor acestora.
Tonul solemn al festivității a fost nuanțat de un moment inedit și emoționant pentru întreaga asistență – doi elevi ai școlii, din serii diferite, au decis să își unească destinele pe viață, dând o nouă dimensiune instituției căsătoriei. O mică familie și-a legat viitorul cu cel al marii familii a Jandarmeriei.