Mopan Suceava
Evenimente

Cinci arme confiscate și trei dosare penale pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor la Ciprian Porumbescu, Rădăuți și Capul Câmpului

În data de 30.11.2018, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase Suceava, au identificat un bărbat de 31 de ani din comuna Ciprian Porumbescu, unul de 36 de ani din municipiul Rădăuţi şi unul de 80 de ani din comuna Capu Câmpului, posesori de permise de armă, care nu s-au prezentat pentru prelungirea valabilității permiselor și nu au depus armele deținute legal la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea acestora. Astfel, au fost ridicate și indisponibilizate: două permise de armă, o armă de vânătoare cu 16 cartuşe, un pistol neletal cu aer comprimat, un pistol neletal cu proiectil cu bilă de cauciuc cu 9 cartuşe neletale şi o puşcă neletală de tir sportiv. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru fiecare din cei trei bărbați, pentru comiterea infracţiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor”, ce vor fi soluţionate procedural.

În perioada 29.11.-30.11.2018, polițiștii Serviciului Arme Explozivi Substanțe Periculoase din IPJ Suceava au organizat o acțiune punctuală pe raza județului pe linia respectării legislației la regimul armelor și munițiilor.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale la Legea nr.295/2004, privind regimul armelor și munițiilor și H.G. nr.11/2018, în valoare totală de 2.000 lei.
De asemenea, a fost anulat dreptul de deținere, port și folosire pentru un deținător autorizat.
Au fost întocmite în total 4 dosare penale pentru comiterea infracțiunii de „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” și au fost indisponibilizate 2 arme letale, 4 arme neletale și 60 de elemente de muniție letală și neletală.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *