Mopan Suceava
Actualitate

Creștere a timpilor de așteptare a TIR-urilor în punctele de trecere a frontierei Petea, Halmeu și Siret, din cauza protestelor transportatorilor de marfă poloni și sloveni

Poliția de Frontieră a anunțat că începând de  ieri noapte, s-a înregistrat o creștere a numărului de camioane care se prezintă pe sensul de intrare în țară la Punctul de Trecere a Frontierei Petea și ulterior pe sensul de ieșire din România la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu dar și la Punctul de Trecere a Frontierei Siret.

Cauza traficului intens este reprezentat de numărul mare de transportatori de marfă ucraineni care vin dinspre Polonia și Slovacia, ca urmare a reconfigurării traseului spre Ucraina, pe circuitul Ungaria – România -Ucraina, motivul fiind protestelor transportatorilor de marfă poloni și sloveni.

Pe lângă această rerutare, este vorba și de traficul intens din perioada premergătoare sărbătorilor de iarnă, precum și blocajele unor tronsoane de drum din cauza vremii nefavorabile din ultimele zile în care transportatorii de marfă au staționat în parcări, după care s-au repus în mișcare.

Pe sensul de intrare în România, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea se înregistrează 30 de minute timpi de așteptare, însă la Halmeu pe ieșire avem 540 de minute, iar în așteptare sunt peste 200 de camioane pe o distanță de aproximativ 4 km.

Poliția de Frontieră lucrează la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere, atât la Petea, cât și la Halmeu, fiind folosite toate arterele de control destinate automarfarelor. De asemenea, s-a suplimentat personalul care desfășoară formalitățile de control și s-a luat legătura cu autoritățile de frontieră din Ucraina, în vederea dispunerii unor măsuri în comun pentru fluidizarea traficului.

Pentru a evita posibile neplăceri cauzate de prezența și staționarea automarfarelor pe raza localitățile adiacente celor două puncte de trecere a frontierei, a fost solicitat sprijinul IPJ Satu Mare și IJJ Satu Mare, în baza planurilor de cooperare interinstituționale.

În PTF Halmeu, punct aflat la granița cu Ucraina, vorbim de un control multiplu, adică un control vamal, fito-sanitar, sanitar veterinar, un control al rovinietei, precum și cel al greutății încărcăturii camioanelor, conform normelor prevăzute de lege.

Fluidizarea traficului este condiționată și de controlul de frontieră al autorităților din Ucraina, de capacitatea autorităților din țara vecina de a prelua si procesa camioane.

O creștere a timpilor de așteptare se înregistrează în această perioadă și la PTF Siret. În acest moment acesta este de  250 de minute, pe sensul de ieșire din România. Există însă posibilitatea ca o parte dintre transportatorii care vin din Polonia și Slovacia să-și reconfigureze traseul și spre PTF Siret. În acest sens, s-au dispus toate masurile aflate în competenta instituției, în vederea fluidizării traficului.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *