Mopan Suceava
ActualitateCultural

De vineri, 19 iunie, spectacole de muzică clasică, jaz, café concert, muzică populară la Muzeul de Științele Naturii, Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean. Programul evenimentelor

Seria de spectacole de muzică populară, muzică clasică, jazz și caffe-concert, organizate în aer liber de Muzeul Național al Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina, sub genericul  “Dor de viață, dor de cântec”, continua și aduce noi surprize pentru publicul sucevean și nu numai!

Iubitorii de muzică clasică, jazz și cafe concert vor avea ocazia, VINERI după amiază, 19 iunie, cu începere de la ora 17, pe esplanada din fața Muzeului de Științele Naturii, să asculte acorduri din melodii celebre, în interpretarea violonistei Diana Păstru, a pianistului Johannes Onesciuc, trompetistului Ionuț Țanța și a interpretului Emil Lupu.

Pentru ca spectacolele să fie accesibile unui public cât mai mare, organizatorii au modificat orele de desfășurare a spectacolelor din Muzeul Satului Bucovinean și Cetatea de Scaun a Sucevei, pentru a da posibilitatea tuturor celor care își doresc, după o zi de muncă fie ea la birou ori domiciliu, să petreacă timp prețios și binefăcător de relaxare culturală, în aer liber, bucurându-se și de ceea ce oferă muzeele dar și de acorduri muzicale selecte în interpretarea renumiților interpreți.

Astfel, SÂMBĂTĂ, 20 iunie și DUMINICĂ, 21 iunie, de la ora 1500, Muzeul Satului Bucovinean și renumiți interpreți de muzică populară ai Ansamblului Artistic “Ciprian Porumbescu”- Leonard Raicu, Lucica Păltineanu, Marian Gogan, George Finiș, Rodica Andronic, Nicolae Vieru, Dinu Croitor, Constantin Pascal, Adrian Semeniuc, Dan Decebal Chitic, Cosmin Croitor, Vlad Dochița vor întâmpina publicul iubitor de folclor cu momente artistice unice în decorul unic al satului bucovinean.

TOT SÂMBĂTĂ 20 iunie și DUMINICĂ, 21 iunie,  de la ora 1500, timp de două ore, Cetatea de Scaun a Sucevei, va vibra sub acordurile formidabile ale renumiților interpreți: Diana Păstru – vioară, Johannes Onesciuc – pian, Ionuț Țanța – trompetă, completați de vocea de aur a interpretului Emil Lupu, din orchestra Ansamblului „Ciprian Porumbescu” .

 Organizatorii au luat toate măsurile sanitare și de distanțare, pentru ca după amiezile de relaxare culturală să se desfășoare în condiții sigure atât pentru publicul vizitator, cât și pentru artiștii care susțin spectacolele și angajații muzeului.

Please follow and like us:

2 comentarii la „De vineri, 19 iunie, spectacole de muzică clasică, jaz, café concert, muzică populară la Muzeul de Științele Naturii, Cetatea de Scaun a Sucevei și Muzeul Satului Bucovinean. Programul evenimentelor

    • Dar să vină și Parchetul. Si medicii de la sectia de nebuni, că nu cred ca asta este lume sănatoasă la cap.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *