Două mașini s-au ciocnit pe DN29A, în pădure la Adâncata. Șoferii au ajuns la spital, cu răni grave
Două autoturisme s-au ciocnit în această dimineață, după ora 8.00, pe DN29A, în zona împădurită dintre municipiul Suceava și comuna Adâncata. În cele două autovehicule erau doar șoferii, polițiștii urmând să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.
Un echipaj SMURD, care se întorcea de la un caz medical, a oprit la fata locului și a acordat primul ajutor medical răniților, până ce au sosit echipajele trimise la misiune.
Cei doi răniți au fost preluați de ambulanțele SAJ, conștienți si cooperanți, si au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean Suceava.
Please follow and like us: