Mopan Suceava
Comunicate de presaSocial

”Fără bullying se poate” – proiect de prevenire a bullying-ului şi a cyberbullying-ului. Comunicat IPJ

18 tineri liceeni au devenit ambasadori ai prevenirii bullyingului și cyberbullyingului în școlile sucevene în urma participării la atelierele de formare organizate în cadrul Proiectului ”Fără bullying se poate!”, ateliere organizate în perioada 16-17 august 2021 la Centrul de Tineret al Direcției Județene pentru Sport și Tineret Suceava.

Psihologi, polițiști, voluntari, profesori și sociologi au format o echipă multidisciplinară și interstituțională de intervenție formativă a tinerilor liceeni în prevenirea, gestionarea și combaterea bullyingului și cyberbullyingului prin: definirea comportamentelor de bullying, a cauzelor și consecințelor acestora, prin mecanisme normative și legislative de intervenție preventivă.

Proiectul ”Fără Bullying se poate!” este finanțat de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Suceava și beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava prin Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, a Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava și a Clubului de educație juridică Lawspective sub coordonarea doamnei profesor Laura Salciuc.

Bullyingul are fețe ascunse și se manifestă sub numeroase forme de comportament menite să provoace suferință. Adolescenții implicați în cazurile de bullying sunt mai predispuși la absenteism și abandon școlar, rezultate școlare scăzute, au simptome ale depresiei și anxietate, au un nivel redus de încredere  și stimă de sine iar în unele cazuri își pierd interesul pentru orice activități. Începutul anului școlar 2021-2022 va marca debutul activităților de prevenire a bullyingului și cyberbullyingului în școli desfășurate în cadrul Proiectului ”Fără bullying se poate!” și susținute de echipe mixte de specialiști și elevi – formatori.

„Pentru că, adeseori, agresiunile de tip bullying fac obiectul unor cauze penale cu minori, cred că este importantă informarea acestora cu privire la modul în care se expune agresorul când decide să adopte un astfel de comportament și opțiunile pe care le are, din punct de vedere legal, victima. Pentru că, am credința că odată informați, copiii sunt pregătiți să recunoască, să prevină și să combată acest fenomen.” (Corina DUMITRAȘ – voluntar Vedemjust)

„Asigurarea unui mediu școlar sigur, protejat de diferitele forme de manifestare a criminalității, prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor sunt priorități de acțiune ale Poliției Române de peste un deceniu. Bullyingul, în lipsa unor măsuri de prevenire și corecție,  poate fi un factor cvasipredictor al violenței și delincvenței juvenile. În acest context intervenția preventivă este necesară, iar atunci când există tineri dornici să producă schimbare, aceștia îi pot ajuta pe alți tineri să-și definească preocupările, să caute soluții eficiente prin schimbul reciproc de informații și experiențe și pot demonstra, prin exemplul propriu, o atitudine ce promovează comportamente prosociale, nonviolente.” (comisar de poliție Ileana IACOB)

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *