Mopan Suceava
Actualitate

Fermierii români trebuie să poată concura în condiții egale și corecte cu ceilalți fermieri europeni

“Trebuie să ne protejăm fermierii de concurența neloială în fața unor produse care sunt aduse la noi în județ, dar și în întreaga țară, la prețuri foarte mici și de o calitate îndoielnică”, susține cu fermitate președintele Organizației Județene a PSD Suceava, senatorul Ioan Stan.

Liderul social-democraților din județ a subliniat faptul că în 2024 Guvernul Marcel Ciolacu a alocat un buget istoric pentru agricultură, aproape 7 miliarde de euro, reprezentând peste 2% din PIB – un record național, și i-a asigurat pe fermieri că măsurile incluse în Programul de guvernare al PSD 2025-2028 vor ajuta și mai mult agricultura românească.

“Când PSD guvernează, agricultura este prioritară. Vom continua să luptăm pentru fermierii noștri și să investim în viitorul agriculturii românești. Dezvoltarea acestui sector strategic înseamnă dezvoltarea întregii țări”, a continuat Ioan Stan.

Senatorul social-democrat, care candidează pentru un nou mandat în Parlamentul României, a explicat de asemenea că prioritățile PSD în domeniul agricol în următorii patru ani sunt axate pe patru mari direcții:

– creșterea producției agricole românești prin modernizarea și extinderea sistemelor de irigații;

– sprijinirea fermierilor și procesatorilor români pentru creșterea producției interne și reducerea importurilor de alimente;

-pregătirea tinerilor fermieri și încurajarea tinerilor să lucreze în agricultură;

– susținerea intereselor fermierilor români la nivel european.

Pe lângă bugetul record alocat agriculturii românești în acest an, Ioan Stan a punctat și faptul că “întotdeauna, când PSD a guvernat și a avut miniștri la Agricultură, lucrurile au mers bine în acest domeniu”.

Președintele PSD Suceava a ținut să amintească de implicarea ministrului Florin Barbu, care “știe bine ce face” și a reușit, încă o dată, să susțină cu succes în fața Comisiei Europene interesele fermierilor români.

„A reușit accelerarea procedurilor pentru aprobarea schemei de ajutor de stat, cele 2 miliarde de lei pentru pierderile de cultură provocate de secetă, astfel încât despăgubirile să se acorde în același an în care s-au produs calamitățile, ceea ce îi ajută pe agricultori să aibă resursele necesare pentru pregătirea viitorului an agricol”, a concluzionat președintele PSD Suceava.

Același ministru PSD al Agriculturii – adaugă senatorul Ioan Stan – a luat recent decizia de a interzice importurile de ouă și carne de pasăre din Ucraina, tocmai în ideea de a veni în sprijinul producătorilor autohtoni de produse alimentare, o măsură care s-a dovedit extrem de benefică.

Potrivit parlamentarului sucevean, PSD își propune să acționeze în continuare cu determinare la nivelul instituțiilor europene pentru a promova următoarele teme de interes pentru fermierii români:

– Egalizarea subvențiilor pentru fermieri în toate statele UE.

– Interzicerea importurilor care nu respectă standardele europene.

– Stabilirea unor cote comune pentru utilizarea pesticidelor în UE.

– Crearea unui Fond European pentru Mediu și Climă, cu alocări clare pentru fiecare stat membru.

Ioan Stan a precizat că pentru următorii 4 ani, Ministerul Agriculturii are un buget de 10 miliarde de euro, la care se mai adaugă 2,37 de miliarde de euro pentru irigații, și a punctat din nou măsurile strategice propuse în Programul de guvernare PSD 2025-2028:

-Investiții de 3 miliarde de euro în sistemul de irigații și energie verde, mărind suprafața irigată la 2,8 milioane de hectare.

– 2,6 miliarde de euro pentru sprijinirea producției de legume, carne și produse bio, dar și pentru modernizarea unităților de procesare.

– Subvenționarea dobânzilor pentru creditele de investiții ale asociațiilor agricole, stimulând asocierea producătorilor locali.

-4 miliarde de lei dedicate modernizării satului românesc, reducând diferențele de dezvoltare dintre urban și rural.

CMF 11240017

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *