Gheorghe Flutur: „Consiliul Județean Suceava, sub mandatului lui Gheorghe Flutur a modernizat peste 85% din drumuri. Sper și pe viitor să țină ritmul dezvoltării rețelei de drumuri din județul Suceava, cei care vin”
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, a verificat vineri, 6 septembrie 2024, stadiul lucrărilor de asfaltare de pe mai multe tronsoane de drumuri din județul Suceava.
Aflat pe șantierul de pe drumul județean 178B ce leagă Grănicești de Satu Mare, Flutur a spus că pentru modernizarea acestui drum, Consiliul Județean Suceava a alocat 3,1 milioane de euro.
„Deja avansează lucrarea. Lățimea drumului este de 8 metri, sunt 34 de intrări în curți care se amenajează, 10 podețe și 5.600 metri de șanțuri și rigole. Este o investiție așteptată de mult între Satu Mare și Grănicești și practic leagă municipiul Rădăuți, pe scurtătură, de drumul european E 85”, a precizat șeful administrației județene.
Gheorghe Flutur a mai precizat că acest gen de lucrări finanțate de CJ Suceava se pot vedea în tot județul, pe Valea Brodinei, la Ulma, Mălini – pe drumul Baltagu, în pasul Bilbor spre Harghita, în Codrii Seculari de la Slătioara spre Prihodiște, precum și pe tronsoanele Forăști – Manolea și Bălăceana – Comănești. „Sunt câteva șantiere, pe care noi le avem pe final în acest an pentru modernizarea drumurilor județene. Au mai rămas puține de modernizat, în momentul de față peste 80% dintre drumurile județene din Suceava sunt modernizate”, a încheiat Gheorghe Flutur. Următoarea oprire a fost făcută pe drumul județean 208E Forăști – Manolea, drumul care leagă E85 de Dolhasca – legătura cu viitoarea Autostradă 7, de unde Gheorghe Flutur a transmis că în acest moment de modernizează peste 6 km de drum, o investiție a Consiliului Județean Suceava de cca. 4,2 milioane de euro. ”Drumul se lățește la 8 m, se toarnă două straturi de asfalt, sunt 14 podețe, 180 de intrări în gospodăriile populației, un drum mult așteptat care să facă legătura pe scurtătură dintre zona Vadu Moldovei – Forăști cu Manolea-Dolhești-Dolhasca”, a precizat Flutur.
Președintele Flutur a transmis că, „Sub mandatul lui Gheorghe Flutur, Consiliul Județean Suceava a modernizat peste 85% din drumuri. Au fost investiții uriașe, 65% din bugetul CJ Suceava l-am alocat drumurilor. Vedeți drumuri modernizate peste tot. Uitați-vă în zona Fălticeniului, dar uitați-vă și în creierul munților, lucrări excepționale făcute cu firme serioase, iar noi, CJ Suceava am plătit la timp. Sper și pe viitor să țină ritmul dezvoltării rețelei de drumuri din județul Suceava, cei care vin”.
Puteti răsturna munții, oamenii nu va mai vor ,nu pentrucă ati administrat rau județul, localitățile si tara ,ci ,pentru ca ati facut alianta cu Ciuma Rosie, cea mai abjectă gașcă de hoti si trădători de țară din istoria României, si i-ati curățat de toate mizeriile făcute de ei!Dacă continuat asa ,peste patru ani PNL ul v-a fi istorie rușinoasă, dar istorie!
Pt faptul ca am fost obligat zilnic ani de zile sa stau la semafor la podul din Milisauti si am fost obligat sa ocolesc pe drumuri de piatra si „pod ” din tuburi peste apa nu am votat si nu voi vota cu pnl
Cum a fost posibil sa dureze asa mult repararea unui pod pe un drum asa de important ?
Fluturele își pregătește zborul spre….Parlamentul României. Se va dovedi că oamenii îl iubesc cu foc😀 și o să-i de-a votul ca să ajungă parlamentar. Dacă nu crezi hai la pariu.
Dar despre rețelele de gaz din jud. Suceava cu care se lăuda d-ul Flutur , ce se aude? În Loc.Solca nu durează mult și rămânem fără pădure!!!!
Dar despre rețelele de gaz din jud. Suceava cu care se lăuda d-ul Flutur , ce se aude? În Loc.Solca nu durează mult și rămânem fără pădure!!!! nu vă place comentariul și de aceea nu-l transmiteți?