Mopan Suceava
Administratie

Ion Lungu: „Am semnat astăzi la București la Ministerul Energiei, contractul de finanțare europeană pentru primul Parc Fotovoltaic al municipalității – la Groapa de zgură de la Termica”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a anunțat semnarea contractului cu o valoare de 12.121.477,97 euro, pentru Parcul fotovoltaic – etapa I.

„Am semnat astăzi la București la Ministerul Energiei cu secretarul general al ministerului Constantin Saragea, contractul de finanțare europeană pentru primul Parc Fotovoltaic al municipalității la Groapa de zgură de la Termica”, a transmis Ion Lungu.

Acesta a precizat că valoarea proiectului este 60.309.201,51 lei respectiv 12.121.477,97 euro.

Producția de energie electrica este de 10.374,959 Mw/h iar puterea instalată este de 6.002 MW/an, care include consumul pentru:

– clădiri publice;

– iluminat public;

– stații încărcare vehicule electrice;

– unități de învățământ;

– unități de agrement și recreere;

– autobază și stații de încărcare pentru autobuze electrice.

Durata de implementare este de 46 luni.

Totodată, a mai transmis Lungu, astăzi a avut întâlniri și la alte ministere, pentru probleme curente ale municipalității.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *