Ion Lungu: Pe 6 decembrie 2022, de Moș Nicolae, va fi pus în funcțiune Bazinul de înot de la Școala 3 din Suceava
Primarul Ion Lungu anunță că sunt în faza de finalizare lucrările de modernizare a Bazinului de înot de la Școala Generală nr. 3. S-a consolidat structura de rezistența bazinului, s-a placat din nou cu gresie, s-au înlocuit instalația de schimbătoare de căldură pentru încălzirea apei în bazin.
Lucrările au costat municipalitatea în jur de 1.100.000 lei.
Ion Lungu a declarant că bazinul va fi dat în funcțiune după reparațiile capitale pe data de 6 Decembrie, de Moș Nicolae, pentru cei care iubesc înotul.
”Este a două reparație capitală pe care o fac la bazin de când sunt primar, ultima reparație capitală, s-a făcut în urmă cu 15 ani, în anul 2007.
Sunt convins că este așteptată punerea în funcțiune a bazinului atât de către înotătorii care fac sport de performață cât și de către amatori care practică înotul ca mijloc de relaxare”, transmite primarul Sucevei.