Mopan Suceava
Administratie

Lucrări intensificate pentru terminarea modernizării DJ 208C Liteni – Valea Glodului – Vulturești – Pleșești –– Hârtop sub supravegherea președintelui CJ Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a convocat astăzi o întâlnire cu constructorul pe șantierul unde se execută lucrările de modernizare a Drumului județean DJ 208C Liteni – Valea Glodului – Vulturești – Pleșești –– Hârtop, un drum de mare interes pentru această zonă.

”Am cerut concentrarea mai multor echipe la lucrările de aici astfel încât în acest an să se finalizeze lucrările de modernizare pe cei 17 km de drum. Lucrările sunt finanțate de Guvernul României prin PNDL. Este nevoie de circa 25 milioane lei.Sunt porțiuni importante de teren alunecos unde se vor amplasa piloni de stabilizare de 3-5 m. De asemenea se vor realiza mai multe poduri și podețe”, a pransmis președintele CJ  Gheorghe Flutur, care a mai arătat căm, potrivit analizei de la fața locului s-a concluzionat că primii 4 km vor fi finalizați, cu aplicarea unui strat de asfalt, în două luni și jumătate, urmând ca până la sfârșitul acestui an să fie finalizată întreaga lungime contractată.

”La Hârtop se lucrează și la aducțiunea de apă potabilă și la canalizare, pe o finanțare tot de la Guvern. Se va aplica asfalt după finalizarea acestor lucrări. Pe drumurile pietruite se vor executa nivelări acolo unde este cazul, pentru a se putea circula normal.

Lucrări de modernizare la drumurile județene se execută la Boroaia, Slatina, Frătăuții Vechi, Frătăuții Noi, Bilca, Panaci, Stulpicani. Săptămâna viitoare vom putea deschide noi șantiere de lucrări, astfel încât în acest an să reușim modernizarea a 140-150 km de drumuri județene” a transmis președintele Consiliului Județean.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *