Magazinul, anexele și o casă de locuit aparținând firmei de încălțăminte ”Don Marco”, din Bivolărie – Vicovul de Sus, distruse de flăcări
Cauza probabilă a incendiului – efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu izolația deteriorată
În noaptea de duminică spre luni, 2-3 decembrie a.c., Pompierii militari de la Gărzile de Intervenție Vicovu de Sus și Siret și de la Detașamentul de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Gălănești și Voitinel, au intervenit cu șapte autospeciale și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la complexul magazin – locuințe și alte anexe, aparținând firmei ”Don Marco” din localitatea Bivolărie, orașul Vicovu de Sus.
La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau generalizat la acoperișul anexelor gospodărești, la cel al unui magazin de încălțăminte și la acoperișul casei de locuit, construcții corp comun, dispuse în formă de „L”, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.
Au ars: acoperișurile casei de locuit, anexelor și magazinului de încălțăminte pe o suprafață de aproximativ 450 mp. Au mai ars anexele și bunurile din interior, precum și marfă, documente ale societății comerciale și alte bunuri din magazin. S-au degradat tavanele, pereții și bunuri din interiorul locuinței.
Incendiul a izbucnit la acoperișul magazinului, cel mai probabil din cauza efectului termic al curentului electric, generat de un cablu electric cu izolația deteriorată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat bunurile materiale de la parterul casei și două locuințe aflate în imediata apropiere.