Mopan Suceava
ActualitateEducatie

Mâine, 24 iulie, proba scrisă la examenul pentru definitivare în învățământ. Primele rezultate vor fi afișate pe 30 iulie

Proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2024, se va desfășura miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9:00, în centrul de examen Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava.

Proba se va desfășura la 41 de discipline. Au fost admiși la proba scrisă și sunt așteptați să participe cei 338 de candidați (dintr-un total de 343 de candidați înscriși la începutul anului școlar), care au îndeplinit cumulativ următoarele condiții:

  • efectuarea unui stagiu de predare în specialitate de cel puțin un an
  • calificativul pentru anul școlar în curs „Bine” sau „Foarte bine”
  • media aritmetică a notelor obținute la inspecția la clasă și la evaluarea portofoliului profesional – minimum 8 (dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective).

Candidații vor avea acces în sălile de examen, cel mai devreme, la ora 7:30 și, cel mai târziu, la ora 8:00, în baza unui document de identitate valabil.  După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Disciplinele de examen cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar în limba română (77), învățământ primar în limba română (70), educație fizică și sport (30), limba și literatura română (15), matematică (13), psihopedagogie specială (13), istorie (11), biologie (10), limba engleză (9), educație muzicală (8), arte vizuale (6), religie ortodoxă (5), mecanică – maiștri instructori (5), informatică (5) etc.

Elaborarea subiectelor, elaborarea baremelor de evaluare și afișarea acestora, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro, sunt asigurate de Centrul National de Politici și Evaluare în Educație.  După finalizarea probei scrise, subiectele și baremele de evaluare se vor afișa și la avizierele centrelor de examen.

Primele rezultate vor fi afișate în data de 30 iulie, în centrele de examen și pe site-ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrele de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 30 și 31 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 6 august.

Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care, pentru promovarea examenului, trebuie să fie de cel puțin 8 (opt).

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other