Mihai Deliu, primul președinte al organizației IMM din județul Suceava a încetat din viață, la 92 de ani
Mihai Deliu, președintele primei organizații a Întreprinderilor Mici și Mijlocii din județul Suceava, președintele de onoare al Patronatelor IMM sucevene a încetat din viață vineri, 20 septembrie, la venerabila vârstă de 92 de ani.
”A fost părintele primei organizații patronale IMM sucevene, mentorul și îndrumătorul nostru timp de 30 de ani.
Îi vom purta veșnică amintire, recunoștință și respect.
Dumnezeu să-l primească in Împărăția Sa și să-l odihnească in pace!
Sincere condoleanțe familiei!”, a transmis Liliana Agheorghicesei, președintele Patronatelor IMM din județul Suceava.
Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu lui Mihai Deliu, o pot face astăzi, începând cu orele 18:00, la capela cimitirului Pacea Vechi din Suceava.
Înmormântarea va avea loc duminică, 22 septembrie 2024, orele 12:00, la cimitirul Pacea Vechi din Suceava.