Muzeul școlar al scrisului de mână, proiect al Centrului pentru Inovație, Voluntariat și Inițiativă Comunitară (CIVIC) Jr. Moldovița
Înființarea MUZEULUI ȘCOLAR AL SCRISULUI DE MÂNĂ, un nou proiect al Centrului pentru Inovație, Voluntariat și Inițiativă Comunitară (CIVIC) Jr. Moldovița în parteneriat cu Casa Corpului Didactic ”George Tofan” Suceava, Muzeul Bucovinei și Biblioteca Bucovinei „I.G.Sbiera”. Proiectul este cuprins în Calendarul activităților educative regionale și interjudețene (C.A.E.R.I.), Anexa 9 la OMEN nr. 3016/09.01.2019, Domeniul educație civică, voluntariat și proiecte caritabile (C7.4).
Muzeului școlar al scrisului de mână se dorește a fi o colecție de cărți, caiete, oracole, fotografii, scrisori, icoane, copii ale unor documente etc. pe care se află câteva rânduri scrise de mână.
”Prieteni dragi, vă invităm să deveniți fondatorii Muzeului școlar al scrisului de mână! Oferiți-ne un obiect pe care se află un înscris caligrafic și vă veți înscrie numele pe un certificat de donator. Scrisul de mână ne poate caligrafia gândurile. Oare mai crede ca noi cineva?”, este mesajul transmis de profesorul Daniela Ceredeev, directoarea Liceului Tehnologic „Vasile Cocea” Moldovița, unul dintre inițiatorii și susținătorii acestui proiect.