Mopan Suceava
Actualitate

Niculai Barbă: Peste 8.000 de vizitatori care au trecut pragul Târgului de toamnă ”Produs în Bucovina”

Vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Niculai Barbă, a prezentat concluziile la finalul Târgului de toamnă ,,Produs în Bucovina”, ediția 2024.

”A fost un eveniment reușit, așteptat, an de an, cu mare interes. Ne-am organizat astfel încât să promovăm și să susținem valorile locale, produsul local, fie că este vorba de meșteri populari, tineri interpreți, formații tradiționale, sau gustoasele produse gastronomice din carne, de patiserie sau brânzeturile, mierea de albine, legume și fructe proaspete sau în conserve, toate acestea fiind pe gustul celor peste 8.000 de vizitatori care au trecut pragul Târgului” a spus Niculai Barbă.

Vicepreședintele CJ Suceava a arătat că prin astfel de evenimente se dorește stimularea meșterilor populari în producerea și valorificarea obiectelor autentice de artă populară, specifice zonelor etnografice din care provin, precum și promovarea meșteșugurilor populare, multe dintre acestea doar în Bucovina rămânând păstrate nealterate, respectiv prelucrarea lemnului, olăritul, industria casnică textilă, prelucrarea pieilor, a metalelor, a osului, podoabele, împletiturile de nuiele, icoanele populare, încondeierea ouălor, alimentația tradițională.

Au participat 18 formații tradiționale din județ, tineri interpreți și Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu”, precum și meșteri populari, cu peste 20 de standuri, unde au susținut și demonstrații practice. Asociația ,,Produs în Bucovina”, a fost prezentă cu 31 producători, iar mai tânăra Asociația ,,Gustă din Bucovina”, cu un număr de 12 producători.

Târgul de toamnă „Produs în Bucovina”, a fost organizat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”, în parteneriat cu Primăria municipiului Suceava, asociațiile “Produs în Bucovina” și ”Gustă din Bucovina”, în perioada 19-22 septembrie, pe esplanada centrală din Suceava.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other