Mopan Suceava
Evenimente

Pentru a scăpa, contrabandiștii au abandonat țigările și au blocat mașinile Poliției de frontieră, până s-au făcut nevăzuți, la Vicovu de Sus

În data de  21 iulie a.c., în jurul orei 19.30, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat, în localitatea Vicovu de Sus, un autoturism marca Audi A4, fără plăcuţe de înmatriculare, care se deplasa dinspre frontiera de stat către interiorul țării.

Imediat, polițiștii de frontieră au acționat pentru oprirea la control a mașinii, efectuând somaţiile legale prin voce, însă șoferul nu s-a supus, continuându-și deplasarea în viteză, moment în care un alt autoturism marca Audi A4 în care se aflau doi bărbaţi a blocat drumul pentru a împiedica deplasarea polițiștilor de frontieră cu autospeciala de serviciu.

La scurt timp, primul autoturism a fost descoperit abandonat lângă un imobil, iar cu acordul proprietarei, oamenii legii au intrat în curte, unde au descoperit abandonate mai multe colete ce conţineau ţigări de contrabandă, colete ce fuseseră aruncate din mașină, peste gard, în curtea localnicei.

Au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

Autoturismul şi coletele cu ţigări au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 6.000  pachete cu țigări provenite din Bielorusia, în valoare de 70.200 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională, în valoare de 5.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *