Mopan Suceava
Actualitate

Senatorul Ioan Stan și echipa PSD Suceava, alături de oamenii din Vicovu de Sus

Echipa PSD Suceava, în frunte cu senatorul Ioan Stan, au fost prezenți în piața din orașul Vicovu de Sus, pentru a discuta direct cu cetățenii despre problemele și soluțiile comunității. ”PSD Suceava a fost și va rămâne aproape de această comunitate, cunoscând provocările și oportunitățile ei”, se arată în comunicatul transmis care arată că unul dintre subiectele importante a fost educația. ”Ne aducem aminte de situația delicată de la începutul anului școlar, când lucrările de reabilitare a școlii au întârziat, punând în pericol desfășurarea cursurilor în format fizic. Prin implicarea directă a domnului Cristian Ioan Șologon – pe atunci subprefect al județului Suceava – s-au găsit soluții rapide pentru ca școala să înceapă normal. Astăzi, copiii din Vicovu de Sus învață în condiții sigure datorită muncii comune a autorităților locale și Inspectoratului Școlar.

De asemenea, am discutat despre măsurile propuse de PSD la nivel național, care vin să sprijine toți românii, în special cei cu venituri mici. PSD luptă împotriva măririi TVA-ului, care ar crește inechitățile sociale și ar aduce un val de inflație. În schimb, am negociat menținerea TVA-ului redus la medicamente și alimente – o măsură esențială pentru a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor.

Ne bucurăm că mesajele noastre au fost primite cu încredere și deschidere de către locuitorii din Vicovu de Sus. Alături de candidații noștri – Ioan Stan și Cristian Șologon pentru Senat, Larisa Blanari, Cătălin Fediuc și Florin Olaru pentru Camera Deputaților – vom continua să muncim pentru binele tuturor!” au transmis reprezentanții PSD Suceava, care a mulțumit echipei locale: Mihai Juravle, Mihail Mechno, Nicolae Schipor, Țugui Vasile și Elena Juravle, pentru implicare și susținere.

CMF 11240017

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *