Mopan Suceava
Politica

Senatorul PSD Ioan Stan: așa cum PSD și-a asumat intrarea la guvernare într-un moment critic pentru țară, tot așa își va asuma și funcția de premier, la termenul convenit

Senatorul PSD de Suceava Ioan Stan a transmis un comunicat în care face o serie de precizări referitoare la scenariul lansat de unii lideri PNL privind nerespectarea rotativei guvernamentale:

În primul rând, ceea ce înțelege cetățeanul din astfel de situații este că acei liderii PNL sunt interesați doar de funcții politice, în timp ce PSD caută soluții pentru reglementarea pieței de energie,  pentru gestionarea pandemiei și a economiei țării. Iar în contextual actual este limpede că pentru români este mult mai important ca Guvernul să vină cu soluții la aceste probleme, decât să discute despre împărțirea funcțiilor.

În al doilea rând, menționăm că încrederea între liderii politici este liantul acestei Coaliții care trebuie să fie funcțională pentru a putea gestiona corespunzător problemele amintite. În acest sens partidul nostru și-a respectat toate angajamentele asumate și în mod cert PSD nu va fi un factor care să afecteze relația de încredere existentă în Coaliția de guvernare. Dar dacă președintele PNL Iași este mai interesat de funcțiile politice, atunci, înainte de a face scenarii privind politica de la centru, ar trebui mai întâi să răspundă de liderii penali pe care i-a promovat și încă îi susține PNL în conducerea administrației de la Iași și ne referim aici la primarul în funcție al municipiului reședință de județ și la președintele Consiliului Județean Iași.

Este evident că în acest context extrem de greu, cu inflație globală, criză energetică europeană și un război de uzură la granițele țării, funcția de premier nu este un premiu politic, ci o sarcină foarte dificilă. Dar așa cum PSD și-a asumat intrarea la guvernare într-un moment critic pentru țară, tot așa își va asuma și funcția de premier, la termenul convenit în protocolul Coaliției.

Senator, Ioan Stan

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *