Situaţia donaţiilor şi sponsorizărilor primite pentru Spitalul Municipal Fălticeni, prezentată de primarul municipiului, Cătălin Coman. Comunicat
În perioada 15 martie – 30 iunie 2020, în contextul pandemiei de coronavirus şi al continuării demersurilor întreprinse de Primăria Fălticeni, pentru urgentarea deschiderii noului spital din Fălticeni, la nivel local şi naţional au fost organizate campanii de donare, în bani şi echipamente medicale, în beneficiul Spitalului Municipal Fălticeni.
Din păcate, pentru că urmează o perioadă electorală, unele persoane încearcă să se folosească de situaţia Spitalului Municipal Fălticeni pentru a câştiga capital electoral şi pentru a pune într-o lumină defavorabilă activitatea şi eforturile întreprinse de administraţia locală şi conducerea spitalului pentru ca noul spital să-şi înceapă activitatea în cel mai scurt timp posibil.
În mediul online, în special, circulă tot felul de teorii în ceea ce priveşte soarta banilor pe care fălticenenii, dar şi mulţi alţi oameni de bine din ţară, agenţi economici, instituţii, i-au donat pentru Spitalul Municipal Fălticeni în prima parte a acestui an.
Le mulţumim tuturor pentru gestul nobil de a sprijini sistemul medical şi îi asigurăm că banii sunt cheltuiţi respectând destinaţia donaţiilor: achiziţia de echipamente de protecţie, echipamente medicale şi aparatură medicală.
Pentru a pune capăt speculaţiilor şi dezinformărilor vehiculate de către cei care vor să beneficieze electoral de pe urma problemelor perioadei pe care o parcurgem cu toţii, vă prezentăm situaţia tuturor donaţiilor şi sponsorizărilor primite în perioada 15 martie – 30 iunie 2020, atât în conturile bancare ale Spitalului Municipal Fălticeni (publicate şi pe siteul unităţii medicale) cât şi cele gestionate de Primăria Fălticeni.
În conturile Spitalului au intrat 224.380 lei, din care 16.500 lei donaţii pentru aparatură medicală şi 207.880 lei pentru echipamente de protecţie personal şi dezinfectanţi. Din donaţiile primite, a fost cheltuită suma de 205.014,21 lei pentru achiziţia de echipamente de protecţie şi dezinfectanţi.
Prin campania de donaţii prin SMS – „Donează 2 Euro”, iniţiată de Maria Holtzhauser, s-a strâns suma de 4.107,07 Euro (19.713,91 lei).
Un alt capitol este cel al donaţiilor primite de Primăria Fălticeni, pentru dotarea noului spital, în sumă totală de 233.950 de lei. Această sumă are ca destinaţie finanţarea / cofinanţarea dotărilor medicale pentru noul spital.
Nu în ultimul rând, valoarea bunurilor primite de Spitalul Municipal Fălticeni, în perioada 15.03 – 30.06.2020, de la numeroşi donatori, a fost de 598.148,5 lei (donaţii constând în echipamente de protecţie, dezinfectanţi, aparatură).
Gheorghe Cătălin Coman – Primarul municipiului Fălticeni