Societatea Scriitorilor Bucovineni – 85 de ani de la înființare, Gala Premiilor S.S.B. și lansarea ultimului număr ”Bucovina literară”, joi, 14 decembrie, la Biblioteca Bucovinei
Joi, 14 decembrie, cu începere de la ora 11.00, Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” va găzdui în Sala de Artă ”Elena Greculesi” evenimentul ”Societatea Scriitorilor Bucovinei – 85 de ani de la înființare (1938 – 2023)”, dar și Gala Premiilor Societății Scriitorilor Bucovineni, prilej cu care vor fi recompensate volumele cele mai valoroase publicate de membrii societății, în anul 2022.
După ceremonia decernării premiilor anuale, va urma un intermezzo muzica susținut de elevi de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava.
Va fi lansat, în același cadru, numărul 10-11–12/ 2023 al revistei ”Bucovina Literară”, sub egida – Scris și memorie. ”Bucovina literară” și Societatea Scriitorilor Bucovineni – o istorie. Prezentarea va fi făcută de Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor Bucovineni.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Suceava, Biblioteca Bucovinei ”I.G. Sbiera” și Societatea Scriitorilor Bucovineni.