Sterilizarea animalelor de companie la clinica veterinară din Suceava
Castrarea sau sterilizarea animalelor de companie este un subiect destul de sensibil pentru mulţi proprietari de animale. Mulţi evită efectuarea acestei proceduri la animalul de companie din varii motive. Fie se tem de consecinţele anesteziei, fie nu doresc privarea animalului de dreptul său de a se reproduce.
Înainte de a cunoaște beneficiile acestei proceduri, este important ca proprietarii de animale să afle câteva lucruri despre procesul de sterilizare.
Ce implică procesul de sterilizare?
La un mascul, fie că este câine, motan sau alt animal de companie, această procedură se numește castrare. Este o operație chirurgicală simplă, ce poate fi efectuată sub anestezie, în cabinet veterinar Suceava, în timpul căreia medicul veterinar va îndepărta testiculele blănosului.
La femelă există 2 metode de sterilizare chirurgicală:
Ovariectomia – constă în îndepărtarea ovarelor.
Ovariohisterectomia – constă în îndepărtarea întregului aparat reproducător. Operația este, de asemenea, obișnuită și se efectuează sub anestezie. Deoarece implică deschiderea abdomenului, necesită mai multe îngrijiri postoperatorii. Această procedură este recomandată la apariția primei călduri la femelă sau a primelor comportamente care manifestă o dorință la mascul.
Care sunt beneficiile?
Reducerea problemelor de sănătate
Femelele fertile prezintă un risc ridicat de a dezvolta o infecție a uterului (piometru) pe măsură ce îmbătrânesc, datorită ciclului lor hormonal care de multe ori devine neregulat și provoacă dezechilibre hormonale. Atunci când apare această problemă, este necesară sterilizarea imediată, deoarece dacă nu se intervine suficient de repede, riscul de moarte este foarte mare. Acest fenomen apare în general la animalele mai în vârstă, mai puțin sănătoase, unde riscul de complicații este mult mai mare, iar recuperarea este, de asemenea, mult mai dificilă pentru animal. În plus, costurile pentru această intervenție chirurgicală de urgență sunt, de asemenea, mult mai mari decât sterilizarea standard.
De asemenea, cățelele fertile sunt expuse riscului de a dezvolta tumori în glandele mamare. Aceste mase pot fi benigne sau maligne. Pentru a se cunoaște natura și prognosticul, glandele mamare afectate trebuie excizate. O altă procedură destul de costisitoare. Când sterilizarea este efectuată înainte de prima căldură, riscul de a dezvolta acest tip de tumoare este redus la aproape zero.
Masculii fertili pot dezvolta tumori testiculare. Desigur, castrarea efectuată de către un medic veterinar Suceava ajută la prevenirea acestui tip de cancer, deoarece această procedură implică îndepărtarea testiculelor. Câinii masculi fertili pot, de asemenea, să dezvolte probleme de prostată, cum ar fi cancerul de prostată, dar mai des vor dezvolta hiperplazie de prostată, ceea ce înseamnă mărirea prostatei.
Atunci când prostata crește în acest fel, câinele poate avea sânge în urină, dificultăți la urinare sau chiar nu poate urina deloc! Când apare această problemă, patrupedul trebuie castrat rapid, dar din nou, riscurile de complicații sunt mai mari și recuperarea este mai dificilă, deoarece animalul este mai în vârstă și mai puțin sănătos.
Sterilizarea ajută, de asemenea, la prevenirea transmiterii bolilor contagioase care pot fi transmise sexual, cum ar fi leucemia (FeLV) și SIDA la feline (FIV). Acestea sunt boli grave care afectează sistemul imunitar al pisicilor.