Mopan Suceava
Actualitate

Succes cu Piața Centrală plină, la Concertul de Paște de pe Esplanada Casei de Cultură din Suceava. Sunete de toacă și clopote, pricesne și cântece Pascale, Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „Zece Prăjini”, au bucurat publicul

Concertul Pascal organizat în cadrul Programului Paștele în Bucovina, proiect inițiat și derulat de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, ediția 2024, s-a bucurat de participarea a mii de suceveni și turiști care au savurat fiecare moment pregătit de organizatorii care, an de an, fac din Duminica Paștelui un moment de neuitat.

A răsunat centrul municipiului Suceava de cântări Pascale, de cântece populare, de sunetele magice, sacadate, ritualice ale tocilor care au răsunat sub ciocănelele mânuite cu atâta suflet de tocași din Dumbrăveni ori Rotunda.

A vibrat centrul Sucevei sub notele mlădioase, profunde, pătrunzătoare la suflet a cântărilor renumitei interprete Alexandra Dan și a prof. Mariana Maloș, cunoscute în lume pentru cântări și pricesne de pus la inimă.

S-a  înseninat cerul Sucevei sub sunetul clopotelor montate chiar în mijlocul pieței.

Și totul a fost încununat de un spectacol pe măsura așteptărilor celor prezenți: Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „Zece Prăjini” care au electrizat publicul.

Prezent la deschiderea evenimentelor organizate în cadrul programului Concertului Pascal, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, instituția care a dat naștere renumitului program Paștele în Bucovina, a transmis celor prezenți un cuvânt de suflet legat de evenimentul dedicate Paștelui în Bucovina:

„Hristos a înviat oameni buni și bine v-am găsit, Hristos a Înviat dragi suceveni!

Bucovina mea dragă, dragi români, de aici de la Suceava, din Cetatea lui Ștefan cel Mare, astăzi, unde sărbătorim Paștele la noi acasă, salutăm, în transmisiune directă de la Suceava, pe toți românii cărora le urăm un Paște în tihnă, liniște, fericire și îi așteptăm să vină în frumoasa Bucovină. Pe fundal se aud clopotele Bucovinei, un proiect de suflet pe care l-am inițiat în 2009, atunci când venea pentru prima dată Lumina Sfântă la Suceava, de atunci dragii mei, 15 ani la rând am avut șansa aceasta, și mulțumim Bunului Dumnezeu.

Gheorghe Flutur a mai transmis „Eu cred că este obligația noastră să facem ce făceam odată: să venim la biserică, să tragem clopotele, să batem toaca, să ciocnim un ou roșu, iar astăzi asta se întâmplă la Suceava. De aceea eu le mulțumesc tuturor celor care țin la tradiții, la obiceiuri fiindcă Bucovina devine, pe zi ce trece, un tezaur al României, un tezaur al autenticului, al lucrului curat, al lucrului care vine din poporul român și indiferent în ce direcție ar merge, atâta timp cât Bucovina are astfel de oameni și obiceiuri noi trebuie să avem siguranța că știm cum să le păstrăm și să le transmitem generațiilor viitoare”.

Alături de președintele Flutur au fostprimarul municipiului Suceava, Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi, care au adresat cuvinte de bun venit celor prezenți.

Să îi mai amintim încă o data pe cei care au făcut ca sărbătoarea de azi să bucure inimile celor care și-au dorit să fie parte din Paștele în Bucovina, ediția 2024.

  • Corala Parohiei Salcea
  • Corul de la Bosanci
  • Grupul Folcloric „Moldava” din Fălticeni
  • Grupul Folcloric „Obcina Stânișoarei” din Mălini
  • Grupul Folcloric „Bilcuța” de la Bilca
  • Grupul Folcloric „Dor” de la Moara
  • Tocașii din Parohiile Dumbrăveni și Rotunda
  • Mariana Maloș
  • Alexandra Dan
  • Concertul Pascal va fi încununat de un spectacol susținut de Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „Zece Prăjini”

Concertul aici: https://www.facebook.com/TraditionalTV/videos/3408063319337036

Please follow and like us:

One thought on “Succes cu Piața Centrală plină, la Concertul de Paște de pe Esplanada Casei de Cultură din Suceava. Sunete de toacă și clopote, pricesne și cântece Pascale, Ovidiu Lipan Țăndărică și Fanfara „Zece Prăjini”, au bucurat publicul

  • Aici sunt banii contribuabililor din municipiu,din păcate nu ei beneficiază de ei.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other