Mopan Suceava
ActualitateEducatie

Suceava: 1154 de candidați înscriși la examenul de titularizare. Proba scrisă are loc mâine, 17 iulie 2024. Centre de concurs, calendar, posturi

Miercuri, 17 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2024. Proba va începe la ora 9:00, în 4 centre de concurs. Pentru susținerea acestei probe s-au înscris 1154 candidați, repartizați în centrele de concurs după cum urmează: 243 – Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava, 359 – Școala Gimnazială „Miron Costin” Suceava, 346 – Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava și 206 – Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava.

La fel ca în anii anteriori, disciplinele de concurs cu cel mai mare număr de candidați înscriși sunt: învățământ preșcolar (215 candidați), învățământ primar (176), educație fizică și sport (100), limba si literatura română (91), matematica (74), consiliere psihopedagogică (55), limba și literatura engleză  (53), biologie (38), istorie (35), geografie (31), psihopedagogie specială (29), religie ortodoxă (26), limba și literatura franceză (20), arte vizuale (16), educație socială (16), chimie (14), informatică și tehnologia informației (13), alimentație publică (12), economie (12), mecanică (12), educație muzicală (11) etc.

Candidații trebuie să fie prezenți în sala de concurs cel mai târziu la ora 8.00. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore.

Proba este monitorizată audio-video, în toate sălile de concurs. La finalul probei, în prezența candidaților, lucrările scrise sunt scanate și încărcate în platforma de evaluare.

Subiectele și baremele de evaluare pentru cele 54 de discipline de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate, după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.

Rezultatele inițiale la proba scrisă vor fi afișate în data de 23 iulie. Contestațiile se depun la sediul ISJ Suceava sau se transmit prin mijloace electronice, în zilele de 23 iulie, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 24 iulie, până la ora 12:00. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 31 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințele de repartizare, organizate de către ISJ Suceava în zilele de 1 și 2 august.

Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2024, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Având în vedere faptul că Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări de cod roșu și portocaliu ce vizează val de căldură intens și persistent, caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, pentru buna desfășurare a probei scrise din 17 iulie 2024, Inspectoratul Școlar Județean Suceava a luat următoarele măsuri pentru asigurarea condițiilor optime de concurs: apă potabilă pentru candidați, ventilatoare în toate sălile de concurs, folie de aluminiu lipită pe ferestrele expuse la soare, 20 de aparate de aer condiționat mobile (asigurate de ISU Suceava), 4 generatoare electrice care să permită desfășurarea acțiunilor specifice probei scrise în eventualitatea întreruperii furnizării de energie electrică, asistență medicală în fiecare centru de concurs. De asemenea, candidații pot avea acces în sala de concurs cu microventilatoare cu baterii (portabile) și sticluțe cu apă, conform anunțului postat pe site-ul ISJ Suceava.

Anexăm Situația statistică a posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în vederea ocupării prin concursul national, sesiunea 2024, de la nivelul județului Suceava, publicate publicate la data de 29.04.2024

Situația statistică a posturilor didactice/catedrelor vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în vederea ocupării prin concursul national, sesiunea 2024, de la nivelul județului Suceava, publicate publicate la data de 29.04.2024

Nr. crt. Disciplina postului didactic/ catedrei Total
1 alimentatie publica si turism / alimentatie publica 1
2 arhitectura 1
3 biologie 2
4 carting 1
5 chimie 1
6 chimie – fizica 2
7 corepetitie 1
8 economie; educatie antreprenoriala 1
9 educatie fizica si sport 1
10 educatie fizica si sport: pregatire sportiva de specialitate 4
11 educatie plastica 1
12 educatie tehnologica si aplicatii practice 1
13 educatoare/educator; institutor pentru invatamantul special prescolar; profesor pentru educatie timpurie in invatamantul special prescolar 4
14 educatoare/institutor pentru invatamantul prescolar/profesor pentru educatie timpurie 17
15 educator/profesor pentru educatie timpurie 13
16 electronica si automatizari / electronica si automatizari 1
17 estetica si igiena corpului omenesc 1
18 fizica 12
19 gandire critica si drepturile copilului – educatie interculturala – educatie pentru cetatenie democratica 1
20 grafica – atelier de specialitate 1
21 informatica 1
22 informatica – tehnologia informatiei si a comunicatiilor 2
23 informatica si tehnologia informatiei si a comunicatiilor 1
24 invatator/institutor pentru invatamantul primar/profesor pentru invatamantul primar (in limba romana) 17
25 istorie – geografie 1
26 limba franceza 2
27 limba germana 1
28 matematica 6
29 mecanica / mecanica 1
30 medicina generala 1
31 muzica instrumentala (functie de instrument) 6
32 pregatire – instruire practica (alimentatie publica si turism / turism) 1
33 pregatire – instruire practica (asistenta medicala) 1
34 pregatire – instruire practica (electronica si automatizari / electronica si automatizari) 1
35 pregatire – instruire practica (mecanica) 6
36 pregatire – instruire practica (pielarie / confectii piele) 2
37 pregatire – instruire practica (prelucrarea lemnului / prelucrarea lemnului) 2
38 pregatire – instruire practica (transporturi / conducerea autovehiculelor) 1
39 profesor – consilier scolar 36
40 profesor – logoped 1
41 profesor itinerant si de sprijin 5
42 protectia mediului 1
43 religie ortodoxa 1
44 religie penticostala 5
45 restaurare 1
46 tehnologia informatiei si a comunicatiilor 2
47 tenis de masa 1
48 textile / tricotaje si confectii textile, finisaj textil 1
Total posturi 174

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *