Sucevean prins în PTF Petea conducând o mașină radiată din circulație în Belgia
Sâmbătă, 10 august a.c., în jurul orei 11.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de ieșire din țară un cetățean român, în vârstă de 32 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Suceava conducea un microbuz marca Mercedes-Benz Sprinter, având aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Belgiei.
Cu ocazia controlului de frontieră, acestuia i-au fost solicitate documentele personale și actele mașinii. Polițistul de frontieră care a efectuat verificările a constatat că autoturismul condus de cetățeanul în cauză a fost radiat din circulație de către autoritățile belgiene la data de 24 aprilie 2024.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat.