Târgul de Toamnă – Produs în Bucovina. Târgul meșterilor populari, ediția 2024, debutează pe 19 septembrie în centrul Sucevei
În perioada 19 – 22 septembrie 2024, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural ”Bucovina”, organizează TÂRGUL DE TOAMNĂ – PRODUS ÎN BUCOVINA. TÂRGUL MEȘTERILOR POPULARI, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava, Asociațiile ”Produs în Bucovina” și ”Gustă din Bucovina”.
La târg vor participa 20 de meșteri populari, din județul Suceava.
Această manifestare se desfășoară în vederea stimulării meșterilor populari în producerea și valorificarea obiectelor autentice de artă populară, specifice zonelor etnografice din care provin, precum și pentru a promova meşteșugurile populare (prelucrarea lemnului, olăritul, industria casnică textilă, prelucrarea pieilor, a metalelor, a osului, podoabele, împletiturile de nuiele, icoanele populare, încondeierea ouălor, alimentația tradițională).
Tot în cadrul acestui eveniment, vor avea loc și diferite programe cultural artistice susținute de interpreți și ansambluri folclorice din județul Suceava.