Mopan Suceava
Actualitate

Trei capturi de țigări la granița româno-ucraineană: 27.000 de pachete cu țigări în valoare de 318.00 lei. Bonus: un cărăuș ucrainean prins

 Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit şi confiscat, în urma unor acţiuni desfăşurate ieri, 29 noiembrie, peste 27.000 pachete cu ţigări în valoare de 318.000 lei, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere din zonă. Un cărăuș ucrainena a fost prins și reţinut pentru contrabandă.

Ieri, 29 noiembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina în cooperare cu autorităţile de frontiera din Ucraina au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 19.20, polițiștii de frontieră suceveni  au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Ulma, trei persoane care se deplasau de la frontiera de stat spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Aceștia  au acționat pentru reținerea persoanelor, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care cărăușii au abandonat coletele şi au fugit spre teritoriul statului vecin.

În urma acţiunii, s-a reuşit reţinerea unui cetăţean ucrainean, în vârstă de 23 de ani, celelalte două fugind pe teritoriul ucrainean, fapt pentru care au fost anunţate despre eveniment autorităţile de frontieră din Ucraina, în vederea cercetării în comun a cazului. 

La faţa locului au fost descoperite trei colete care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.956 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free.

Ţigările în valoare de 22.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, precum și pentru documentarea întregii activități infracționale.

Contrabandistul ucrainean a fost reţinut pentru 24 de ore, iar verificările sunt efectuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi.

Tot ieri, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Brodina, au observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat spre interiorul ţării, în zona comunei Straja.

Când au văzut patrula poliţiei de frontieră, traficanții au abandonat coletele şi au fugit, ignorând somaţiile verbale ale poliţiştilor de frontieră.

Polițiștii au tras patru focuri de avertisment în plan vertical, însă nici de această dată cei în cauză nu s-au oprit şi au fugit, dispersându-se în direcţii diferite.

La faţa locului au fost descoperite nouă colete cu ţigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 15.840 pachete cu țigări de proveniență Duty-Free, a căror valoare este de aproximativ 185.300 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca la final sa fie luate măsurile legale ce se impun.

Şi poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, pe timpul misiunilor de supraveghere şi control la frontiera de stat, au descoperit, pe raza localităţii Falcău, în data de 28 noiembrie a.c., în apropierea graniţei mai multe colete cu țigări.

În urma inventarierii acestora a rezultat cantitatea de 9.366 pachete cu țigări, de proveniență Duty-Free, în valoare de 110.000 de lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *