Un tânăr sucevean a devastat un apartament și raionul de băuturi alcoolice a unui supermarket din Cluj Napoca și a aruncat o trotinetă prin luneta unei mașini
Un tânăr din Suceava, pe fondul unor probleme psihice, a distrus mobilierul și aparatura dintr-un apartament, a spart tot ce i-a stat în cale la raionul de băuturi alcoolice dintr-un supermarket, iar mai apoi, continuânduși traseul tulburat, a aruncat o trotinetă electrică prin luneta unei mașini parcate pe Calea Mănăștur din municipiul Cluj Napoca.
Conform informațiilor publicate de Ziar de Cluj, „ieri, 25 octombrie a.c., în jurul orei 11.00, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca au fost sesizați despre faptul că, într-un imobil situat pe o stradă din cartierul Mănăștur, un tânăr ar fi distrus mai multe bunuri, ulterior părăsind apartamentul.
Din primele verificări efectuate la fața locului, echipajul de poliție a constatat că persoana în cauză este un tânăr, de 25 de ani, din județul Suceava, care ar fi fost găzduit în acel imobil de către persoana care se afla în chirie”.
Conform sursei citate, suceveanul a fost găsit de polițiștii clujeni, în jurul orei 11.30, pe o stradă din Cluj, stabilindu-se că, după ce a părăsit apartamentul în care a distrus ce i-a căzut la mână, tânărul ar fi intrat într-un supermarket, unde și-a vărsat furia devastând rafturile cu băuturi alcoolice, ca mai apoi, în drumul său, să distrugă un autoturism în care a aruncat o trotinetă electrică luată dintr-un rastel de închiriere.
Foto: Ziar de Cluj