„Victorie serioasă” anunțată de Gheorghe Flutur: majorarea punctului de pensie cu 12,5% și ajutoare pentru cei cu pensii mici. „Mă bucur că am contribuit și eu aici la lucruri cruciale pentru populație!”
Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava a anunțat aseară că, în urma ședinței a coaliției de guvernare, au fost stabilite măsuri importante pentru creșterea veniturilor pensionarilor, cât și forma finală a Ordonanței pe Energie unde până în 2025.
”În seara aceasta am obținut o serioasă victorie pentru pensionari, majorarea punctului de pensie cu 12,5 % pentru toate pensiile iar cei cu pensii mici vor mai primi ajutoare pe energie și pe hrană, care, în medie înseamnă încă 3- 3,5% începând cu 1 ianuarie 2023! De precizat că numărul pensionarilor în România este de 4,7 milioane, din care cu pensii sub 1500 lei sunt 2,3 milioane iar cu pensii între1500-2000 sunt încă 1 milion! Așadar, cei cu pensii mici pot primi majorare cu tot cu tichete care poate ajunge la 20% lunar. PNL a avut un rol fundamental în aceste majorari!”, transmite Flutur.
Flutur mai precizează că, tot aseară s-a discutat forma finală a Ordonanței pe Energie unde până în 2025 se plafonează prețul, păstrând prețul actual și se introduc și familiile cu mai mulți copii, se introduc și operatorii de utilități publice, ca ACET, unitățile de cult. ”Asta înseamnă stabilitate în aceste vremuri și mai multă siguranță atât la populație cât și la agenții economici!
Mă bucur că am contribuit și eu aici la lucruri cruciale pentru populație!”, transmite Gheorghe Flutur.