Mopan Suceava
ActualitateEducatie

Vizita de evaluare ARACIS pentru autorizarea programului de Medicină (6 ani) la USV. Rectorul USV, prof. univ. dr. Mihai Dimian: „Aşteptăm un răspuns final (şi sperăm favorabil) până la finalul lunii iulie”

Rectorul USV, prof. univ. dr. ing. Mihai Dimian a anunțat că săptămâna aceasta a avut loc vizita de evaluare din partea comisiei desemnate de ARACIS pentru autorizarea programului de Medicină (6 ani) la USV. Raportul şi concluziile evaluatorilor vor fi prezentate în cadrul comisiei de specialitate şi în consiliul general ARACIS, aşteptând un răspuns final (şi sperăm favorabil) până la finalul lunii iulie, a precizat rectorul.

Din comisia de evaluare au făcut parte reprezentanţi ai Universităţilor de Medicină şi Farmacie din Cluj Napoca, Timişoara, Craiova şi Tg. Mureş.

În informarea transmisă, rectorul USV, Mihai Dimian arată că au fost apreciate în mod deosebit dotările universităţii şi ale spitalului clinic judeţean, colectivul de cadre didactice medicale deja existent în cadrul universităţii, precum şi perspectivele deosebite de dezvoltare (10 posturi didactice scoase la concurs în cadrul facultăţii, construcţia unei noi clădiri dedicate exclusiv facultăţii, stadiul demersurilor privind transferul policlinicii CFR, etc.), precum şi necesitatea formării de cadre medicale pentru această regiune şi susţinerea fermă a propunerii din partea potenţialilor angajatori şi a administraţiei publice.

Rectorul a ținut să transmit mulțumiri tuturor colegilor şi cadrelor medicale pentru efortul deosebit depus în ultimele luni pentru îndeplinirea tuturor standardelor necesare acestui program de studii, precum şi tuturor participanţilor la întâlniri pentru susţinerea acordată acestui demers.

„Suntem conştienţi de responsabilitatea asumată prin iniţierea unui astfel de program şi luăm în considerare toate observaţiile şi recomandările care ni se fac; în acelaşi timp sper ca şi progresele majore făcute de USV şi Spital, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea bazei materiale cât şi atragerea de cadre didactice universitare în domeniul biomedical, să fie observate de cei care doresc să-şi exprime un punct de vedere în legătură cu acest subiect.

Ceea ce cred că ar trebui să fie evident pentru toată lumea este marea nevoie de medici în regiune şi distribuţia inegală a medicilor în România (în Bucureşti şi alte 5 judeţe se află mai mult de jumătate dintre medicii din România!)”, a mai spus Mihai Dimian.

#Hai_la_USV

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *