Mopan Suceava
Administratie

Zenovia-Violeta ȚĂRAN, primarul comuna Berchișești: Onor Tricolorului românesc!

Zenovia-Violeta ȚĂRAN, primarul comuna Berchișești, a marcat Ziua Drapelului Național printr-un mesaj marcat de patriotism și iubire de țară:

„Simbol al luptei poporului român pentru libertate, Drapelul Naţional aminteşte fiecărui român datoria sfântă de a servi cu credinţă patria, de a apăra cu orice preţ unitatea, suveranitatea şi independenţa României.

Ziua Drapelului Naţional, simbol naţional al tuturor românilor, se sărbătoreşte în fiecare an, pe 26 iunie, conform Legii nr. 96/1998.

Imnul Naţional, Tricolorul românesc şi celelalte însemne naţionale reprezintă lucruri sacre şi sfinte, pe care toți românii le poartă în suflete. Dintotdeauna, poporul român şi-a manifestat, în faldurile Tricolorului, deopotrivă bucuria naşterii, dorul şi doina, sentimente profunde, transmise în mod înălțător din generaţie în generaţie.

A cinsti și a venera steagul tricolor reprezintă o dovadă de patriotism și de iubire de țară. De aceea, consider că trebuie să respectăm cu sfințenie istoria şi sacrificiile înaintaşilor noştri, care ne-au lăsat moştenire inclusiv drapelul național, ce trebuie arborat mai ales în ziua aniversării sale.

Alte popoare au un adevărat cult, un ritual, atât pentru arborarea drapelului naţional, cât şi pentru imnul naţional  iar fiecare cetăţean trăieşte cu emoție astfel de evenimente. Cred că ar fi cazul să adoptăm și noi un asemenea comportament față de simbolurile sfinte ale neamului românesc, să le recunoaștem însemnătatea și să demonstrăm aprecierea față de valorile istorice și culturale ale națiunii noastre, între care drapelul național ocupă un loc de frunte.

Să onorăm, așa cum se cuvine, Drapelul nostru naţional, Tricolorul”, a transmis Primarul Violeta Țăran.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *