Mopan Suceava
Actualitate

Zi de mare sărbătoare la Putna. Pelerinaj la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, spectacol extraordinar pentru putneni și oaspeții lor, după amiază. Galerie foto

În acest an,  ziua de 2 iulie, ziua în care creștinii ortodocși celebrează pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, este totodată și Ziua comunei Putna. Zi de mare sărbătoare și, așa cum este datina veche, dimineața a fost închinată comemorării marelui voievod al Moldovei, iar după amiaza a fost dedicată tuturor gospodarilor din Putna, dar și oaspeților acestora, turiștilor și tuturor celor aflați ieri în frumoasa localitate bucovineană.

Un prim eveniment care are deja o tradiție, a deschis ziua de sărbătoare: Pelerinajul  către Mănăstire, pornit de la intrarea în comuna Putna, cu alaiuri de români din toate părțile țării, îmbrăcați în straie naționale, cu steaguri tricolore și care, plini de însuflețire, au  cântat pe tot parcursul celor mai bine de cinci kilometri, cântece patriotice, dedicate memoriei Marelui Ștefan.

Președintele Consiliului  Județean Suceava, Gheorghe Flutur, alături de alte oficialități județene, parlamentari suceveni, primari ai mai multor localități din județ, au participat la acest pelerinaj, inclus în cadrul mai larg al Festivalului Ștefanian.

A fost remarcată prezența deputatului Ioan Balan, a administratorului public al județului, Irina Vasilciuc, a vicepreședintelui CJ Niculai Barbă, a prefectului Alexandru Moldovan, a primarilor de la Vicovu de Sus – Vasile Iliuț ori a primarului din Rădăuți, Bogdan Loghin.

Pelerinii au fost întâmpinați la intrarea în Mănăstirea Putna, locul unde își doarme somnul de veci Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, de starețul lăcașului,  arhimandritul Melchisedec.

În curtea mănăstirii s-au adunat, în scurtă vreme, mii de credincioși care au participat la slujba religioasă oficiată de episcopul PS Damaschin Dorneanul, părintele arhimandrit Melchisedec Velnic, preoți și monahi. A  fost vreme frumoasă dimineața iar credincioșii care au participat la slujbă, s-au bucurat.

 

Dar, cum am anticipat deja, a doua parte a zilei de duminică, 2 iulie, a fost dedicată sărbătorii comunei Putna. În spațiul alocat pieței din localitate, localnicii și cei veniți din alte părți au fost întâmpinați cu tot ceea ce trebuie să cuprindă o zi ca aceasta: de la spații de joacă pentru copii și nu numai, la grătare îmbietoare, de la etalarea impresionanților cai ai gospodarilor (cu care cei mici nu s-au ferit să se pozeze cu mândrie), la spectacolul extraordinar organizat de Primăria comunei Putna, condusă de Gheorghe Coroamă. El a avut, pe parcursul zilei de ieri prea puțin timp la dispoziție pentru a sta la vorbe cu jurnaliștii, fiindcă, fiind gazdă bună, a trebuit să aibă grijă de toți oaspeții, fără a ține cont de rang. Dar s-a achitat cu brio de sarcina grea pe care de fapt tot el și-a asumat-o.

A făcut, mai mult pe fugă, între două treburi o scurtă declarație pentru presă, pe care o redăm în cele ce urmează, și care sintetizează, de altfel, tot ce s-a întâmplat ieri, 2 iulie 2023 la Putna, acolo unde a fost comemorat Sfântul voievod Ștefan cel Mare și unde putnenii au sărbătorit Ziua comunei:

”Pe 2 iulie la Putna întotdeauna este o sărbătoare specială. Și în acest an petrecem cu lume multă, cu lume bună, cu oameni frumoși din Bucovina și nu numai atât, pentru că a venit lume de prin toate colțurile țării. Și mai ales, din Basarabia, pentru că este sărbătoarea Sfântului Ștefan, a întregii Moldove.

Am avut astăzi un program destul de încărcat, de la primele ore ale dimineții. Am primit un grup numeros de pelerini, ne-am închinat apoi la mormântul Sfântului voievod.

Am avut de asemenea parte de un ceremonial militar de excepție, iar acum, în partea de a doua a zilei, încercăm să oferim un regal artistic pentru frumosul public de aici.

Sunt artiști și din România, și din Republica Moldova, ca de fiecare dată în ziua de 2 iulie. Încercăm, prin activități cultural artistice, să facem o unire culturală, până vom face România Mare. Ne străduim ca lucrurile să iasă cât mai bine pentru acest public minunat iar cei care au venit la Putna să trăiască cu adevărat această minunată sărbătoare”.

Pe la ora 14.00, a pornit petrecerea. Formații de dansuri ale copiilor și tinerilor au deschis apetitul publicului pentru muzica populară. A intrat pe scenă Alexandra Dan  talentata artistă populară a Putnei, care a asigurat, pe tot parcursul spectacolului rolul de prezentator. Dar nu numai, pentru că Alexandra a și cântat pentru publicul putnean și nu numai, o suită de melodii care au  creat antrenul potrivit. Dar nu se putea asigura această atmosferă fără o  susținere instrumentală de cea mai înaltă valoare.

Și cine ar fi putut să însemne mai mult pentru a confirma dorința primarului Gheorghe Coroamă de a se realiza unirea culturală cu frații de peste Prut decât Orchestra ”Lăutarii” din Chișinău, dirijată de maestrul Nicolae Botgros. Recitalul oferit de maeștrii instrumentiști din Republica Moldova au adus un plus de însuflețire celor prezenți care, la un moment dat, priveau cu îngrijorare către cer, pentru că meteorologii anunțaseră cod galben de furtună cu trăsnete pentru județul Suceava.

Din fericire, au fost doar niște stropi de ploaie, iar când a urcat pe scenă doamna cântecului popular Sofia Vicoveanca, aceștia și-au pierdut cu totul puterea.

Întâmpinată cu drag de mulțimea de spectatori, marea artistă le-a reamintit celor prezenți că pentru ploaie trebuie să se mulțumească Celui de Sus, fiindcă din ea își iau puterea roadele pământului.

Iar mai apoi, vocea inconfundabilă a  marii artiste a însuflețit pe cei prezenți, acompaniată de prietenii ei Nicolae Botgros și Lăutarii din Chișinău. Unii s-au prins în joc, alții au bătut ritmul pe loc,  toți au aplaudat.

Iar recitalul Sofia Vicoveanca a fost încununat de o ”Bătrânească” așa cum nunai ea știe să o cânte, rugată fiind de maestrul Botgros și ovaționată de public.

Iar spectacolul a mers mai departe. Au cântat artiști populari veniți din Bucovina, din alte zone ale țării dar și din Basarabia, precum Constantin Enceanu,  Ion Paladi, Ilie Caraș, Dana Dăncilă, Constantin Bahrin, Loredana Călin, Maria Luiza Mih.

O prezență emoționată a reprezentat-o Ansamblul ”Ștefan Vodă” din Republica Moldova, cu ale sale cântece  patriotice tradiționale.

A urmat un concert de muzică folk, susținut de Andrei Păunescu și Vanghelie Gogu.

Sărbătoarea de la Putna s-a încheiat seara târziu, cu  un recital extraordinar al talentatei soliste de muzică pop Irina Rimes, originară, precum se știe, tot din Republica Moldova.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *