Mopan Suceava
ActualitateEducatie

4944 candidați înscriși în județul Suceava pentru sesiunea de vară a examenului de Bacalaureat. 399 provin din promoțiile anterioare

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a prezentat astăzi într-o conferință de presă, modul în care s-a pregătit pentru buna organizare și funcționare a examenului de bacalaureat din sesiunea de vară:

La probele scrise ale examenului de  Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2022 s-au înscris 4944 candidați (4545 – promoția curentă și 399 – promoțiile anterioare), care vor susține probele în 15 de centre de examen.

Repartizarea candidaților pe probe este următoarea: Proba A – 4567, Proba B – 17, Proba C – 4110, proba D – 3787, Proba Ea – 4697, Proba Eb – 17, Proba Ec – 4758 (3213 matematică, 1545 – istorie), proba Ed – 4774 (189 fizică, 1613 biologie, 84 chimie, 1169 geografie, 1226 logică, 60 psihologie, 13 economie, 15 filozofie, 59 sociologie, 346 informatică). La fiecare dintre probe, diferența de candidați este formată din absolvenții care fie și-au echivalat, fie și-au susținut probele în sesiunile anterioare.

Probele scrise din cadrul Examenului Național de Bacalaureat  2022 se vor desfășura în perioada 20 – 23 iunie 2022, după cum urmează:

  • 20 iunie: Limba și literatura română – E.a)
  • 21 iunie: Proba obligatorie a profilului – E.c)
  • 22 iunie: Proba la alegere a profilului și specializării – E.d)
  • 23 iunie: Limba și literatura maternă –  proba E.b)
  • 27 iunie: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00 și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
  • 28-30 iunie: rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie: afișarea rezultatelor finale

Pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite trei Centre zonale de evaluare: Liceul Teoretic ”Filadelfia” Suceava, Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava și Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava.

La examenul național de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022, din promoția curentă, s-au înscris pentru a susține probele 4545 de candidați (78%), raportat la numărul de candidați înscriși la simulare (5807). Comparativ, în anul școlar 2020-2021, procentul de candidați înscriși pentru a susține examenul din promoția curentă a fost de 80%.

Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 22 solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale, după cum urmează:

  • redactarea lucrării scrise prin dictarea conținutului acesteia de către candidat unui profesor asistent pentru 7 elevi de la Colegiul National ”Dragoș Vodă” Câmpulung Moldovenesc (1 elev), Colegiul Național ”Eudoxiu Hurmuzachi” Rădăuți (2 elevi, dintre care 1 elev susține proba la domiciliu cu timp suplimentar de 1 oră), Colegiul Tehnic ”Al. I. Cuza” Suceava (1 elev, care beneficiază și de utilizarea de materiale sau instrumente compensatorii cu timp suplimentar de 2 ore), Liceul Tehnologic Nr. 1 Câmpulung Moldovenesc (1 elev) și Colegiul Tehnic ”Mihai Băcescu” Fălticeni (1 elev) și Liceul Teoretic ”Filadelfia” Suceava (1 elev), cu mențiunea că ultimii trei elevi beneficiază și de mărirea timpului destinat efectuării lucrărilor scrise cu 2 ore.
  • prezența unui însoțitor, cadru didactic cu specializarea Psihopedagogie specială în sala de examen pentru 1 elev de la Liceul Tehnologic ”Ștefan cel Mare” Cajvana, cu mențiunea că acesta beneficiază și de condițiile de utilizare a materialelor sau instrumentelor compensatorii, transmiterea subiectelor prin dictare de către un profesor asistent și prelungirea timpului cu 1 oră;
  • prelungirea timpului de lucru cu 1 oră pentru 2 elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuți (1 elev) și Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului (1 elev);
  • acces în sala de examen cu dispozitive medicale (sensor pentru măsurarea glicemiei) și telefon mobil necesar pentru avertizarea valorilor anormale ale glicemiei pentru 1 elev de la Colegiul Național ”Ștefan cel Mare” Suceava;
  • asigurarea unui interpret mimico-gestual pentru 11 elevi de la Liceul Tehnologic Special Bivolărie, cu mențiunea că aceștia beneficiază și de prelungirea timpului de lucru de 1 oră.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *