551 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție în județul Suceava, statistica la zi
Instituția Prefectului a anunțat că astăzi în județul Suceava sunt 551 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.
Astăzi, 01.10.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 5492 de persoane declarate vindecate.
La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 28 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 60 persoane declarate vindecate.
Din totalul celor 658 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 193 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 130 pacienți sunt în zona tampon și 335 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).
Din cei 193 pacienți diagnosticați Covid- 19:
– 78 prezintă forme medii ale bolii;
– 74 prezintă forme ușoare,
– 26 prezintă forme severe;
– 15 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI; dintre aceștia trei pacienți sunt ventilați mecanic.
Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 266 de paturi libere din care 27 pentru pacienți Covid-19, 172 în sectorul Non-Covid și 67 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile 9 paturi pentru pacienți Covid. De asemenea sunt 18 ventilatoare libere din care 7 pentru pacienți Covid-19.
La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 46 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 3 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.
Numărul total de persoane testate până în prezent este de 55338 persoane în ultimele 24 de ore fiind testate 370 persoane.
La data prezentului comunicat se află în carantină 652 de persoane.
Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 31 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 31 au câte un caz în evoluție, 26 au sub cinci cazuri în evoluție, 12 au sub zece cazuri în evoluție iar 14 au peste zece cazuri în evoluție.