Mopan Suceava
Actualitate

A început dezafectarea variantei provizorii prin albia râului Suceava, de la Milișăuți

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași anunță că a început dezafectarea variantei provizorii prin albia râului Suceava de la Milișăuți. Lucrările sunt executate în regie de Secția Drumuri Naționale Suceava.

„Reamintim, varianta provizorie a deservit traficul ușor în perioada lucrărilor de reabilitare la podul de la pe DN 2H, km 4+776, Milișăuți. Podul a fost redat traficului la începutul lunii august, astfel încât, odată cu finalizarea documentației de recepție la finalizarea lucrărilor și preluarea în administrare de la constructor, varianta provizorie va fi dezafectată”, transmit reprezentanții DRDP Iași.

Prin contractul de reabilitare a podului de la Milișăuți au fost executate lucrări atât la partea de suprastructură (desfacere și înlocuire grinzi, desfacerea căii de rulare și turnare placă suprabetonare, refacere cale pod etc.), precum și la partea de infrastructură (consolidare fundații, execuție piloți forați etc.). Totodată, au fost executate lucrări la rampele de acces și în albia râului Suceava.

Foto, info: DRDP Iași

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *